Sprijin pentru cultivatorii de usturoi. MADR: Creştere de la 1.000 la 3.000 de euro pe hectar

Petre Daea, promisiune pentru cultivatorii de usturoi din Botoșani
Petre Daea, promisiune pentru cultivatorii de usturoi din Botoșani

În ședința Guvernului din data de 14 mai 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se modifică și completează HG nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

Astfel, cuantumului sprijinului financiar acordat cultivatorilor de usturoi va crește de la 1.000 euro/ha la 3.000 euro/ha (13.950 lei/ha). Creșterea valorii sprijinului financiar prevăzută de acest act normativ se încadrează în bugetul maxim aprobat schemei de ajutor de minimis și nu atrage cheltuieli bugetare suplimentare. În situația în care după finalizarea înscrierii în program se constată depășirea bugetului alocat schemei, cuantumul sprijinului financiar se reduce proporțional.

Necesitatea unui sprijin mai mare pentru cultivatorii de usturoi a reieșit în urma întâlnirilor dintre aceștia și formele asociative reprezentative din sectorul legumicol, în cadrul cărora s-au analizat devizul tehnologic, cheltuielile și veniturile rezultate pentru această cultură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel