Sri Lanka, destinaţia turistică aleasă de mii de român în 2018

Aproape 6.000 de turişti români au vizitat, în 2018, Sri Lanka, turismul din această ţară vizând ca, până în 2020, să realizeze venituri de 7 miliarde de dolari, potrivit datelor prezentate, vineri, într-o conferinţă de presă, de către oficiali din cadrul Biroului de Promovare Turistică.

Estimările Biroului de Turism din Sri Lanka arată că, până în 2020, ţara va înregistra 4,5 milioane de turişti şi vizează venituri de 7 miliarde de dolari americani, în condiţiile în care, anual, Sri Lanka este vizitată de aproximativ 2,3 milioane de turişti. Pe lista turiştilor înregistraţi în 2018 s-a aflat şi Europa de Est. Astfel, 20.378 de turişti au venit din Polonia, 17.600 din Cehia, 5.931 din România şi 5.289 din Slovacia. De altfel, potrivit datelor oficiale, în ultimii zece ani, numărul celor au vizitat insula a crescut cu 400%. Totalul sosirilor turistice în Sri Lanka a fost de 2.116.540, în anul 2017 (+3,2% faţă de anul precedent), respectiv de 2.333.796 în 2018 (+10.3%, comparativ cu un an în urmă).

La nivelul industriei turismului, prognozele emise de către 'World Travel and Tourism Council' arată că acest domeniu furnizează aproximativ un milion de locuri de muncă în Sri Lanka, fiind a treia cea mai mare sursă în achiziţionarea valutei, imediat după transferurile directe şi veniturile obţinute din exporturile de textile şi haine. Cele mai noi date arată că, în perioada 21 aprilie - 12 mai 2019, numărul sosirilor turistice s-a situat la 30.203. În acelaşi timp, în data de 21 mai 2019 numărul raportat a fost de 40.527, marcând o creştere de 10.324 într-o perioadă de doar nouă zile. În intervalul analizat, ţările din care au venit cei mai mulţi turişti au fost: India (9.238), Marea Britanie (3.297), Australia (2.484), Germania (2.168), Franţa (2.015), China (1.762), Rusia (1.568), Canada (1.506), SUA (1.326), Japonia (1.125) şi Olanda (1.017). Din perspectiva demografică, 58,3% din total au fost bărbaţi, iar 41,7% femei.

Reprezentanţii Biroului de Turism din Sri Lanka au afirmat că tragedia din luna aprilie a acestui an, atacurile teroriste, a afectat Sri Lanka pe toate planurile, însă autorităţile au depus eforturi susţinute pe toate planurile pentru ca situaţia să reintre în normal. Prima dintre măsuri a fost un nivel de securitate crescut. 'Suntem recunoscători şi umili în faţa înţelegerii şi generozităţii tuturor turiştilor care au ales să îşi continue vacanţele în Sri Lanka şi suntem privilegiaţi să primim sute de noi turişti în fiecare zi de după atac.

Forţele noastre de Securitate au fost capabile să neutralizeze complet ameninţarea teroristă. Procesul de vindecare a avansat destul de mult, iar lucrurile se întorc către normalitate, cu rapiditate. Pot să garantez turiştilor că am luat toate măsurile de precauţie pentru a le oferi siguranţă în toate zonele ţării. Hotelurile şi liniile aeriene au lansat nişte oferte unice, aşa că acum este momentul să vizitaţi ţara. Vreau să declar că nicio zonă turistică de la noi nu a fost afectată şi toate sunt pregătite să îşi primească vizitatorii. Sri Lanka este deschisă către zona afacerilor', afirmă John Amaratunga, ministrul Turismului şi Dezvoltării din Sri Lanka. În luna aprilie, în ziua Paştelui Catolic, mai mulţi kamikaze s-au aruncat în aer la hotelul Shangri-La din Colombo. Totodată, un alt hotel din Colombo şi trei biserici creştine au fost atacate în acelaşi moment, la fel şi un al treilea hotel din Colombo, Kingsbury.

Atentatele s-au soldat în total cu 258 de morţi şi cu aproape 500 de răniţi. Printre persoanele ucise s-au numărat şi 45 de cetăţeni străini. Conform reprezentanţilor industriei de turism din Sri Lanka, 'National Geographic' a selectat această ţară în categoria celor care au avut cele mai bune călătorii de primăvară în 2018. Sri Lanka este situată în Oceanul Indian şi are 21 de milioane de locuitori. Oficiali ai 12 dintre cele mai importante business-uri de turism din Sri Lanka şi reprezentanţi din partea unor importanţi turoperatori din România au participat, vineri, la un eveniment dedicat promovării destinaţiilor turistice dn această ţară, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel