Un dispozitiv explozibil descoperit în apropierea principalului aeroport internaţional al ţării a fost detonat controlat, în această seară.
Explozibilul a fost găsit pe şosea, nu departe de principalul aeroport internaţional al ţării, Bandaranaike, din apropierea capitalei Colombo, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene Gihan Seneviratne.
Detonarea controlată nu a provocat daune, a precizat Seneviratne.
Aeroportul internaţional era deja în stare de alertă maximă după seria de explozii care a lovit duminică, în ziua sărbătoririi Paştelui, trei biserici şi trei hoteluri de lux din mai multe localităţi, atacul celor din urmă fiind un avertisment clar pentru industria turistică înfloritoare a insulei.
Dpa informează că numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma celor opt explozii a crescut la 215, alte 450 fiind rănite, în cele mai violente atacuri, nerevendicate deocamdată, de la încheierea războiului civil în urmă cu zece ani.
Cel puţin 35 de cetăţeni străini (provenind din Belgia, Danemarca, SUA, China, Marea Britanie, etc) se numără printre victime, alţi 30 fiind spitalizaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News