SRI: România e tot mai amenințată de terorism

Terorism
Terorism

Directorul SRI George Maior susține că România este tot mai amenințată de acțiuni teroriste, din cauza primăverii arabe şi a participării în teatrele de operaţiuni ale NATO. 

„Dacă am pornit în 2006 de la un nivel scăzut al acestei ameninţări, în 2012 am ajuns la o situaţie în care acest risc, această ameninţare a crescut constant, până la ideea că a devenit o ameninţare explicită din cauza, cel puţin, unor declaraţii ale unor clerici radicali din Orientul Mijlociu, dar şi a unui set de factori politic, strategici şi militari la care am să mă refer foarte pe scurt.

Primăvara arabă, cu fluxul de migraţie generat în sudul Europei, inclusiv de elemente teroriste, ne poate afecta şi pe noi. Participarea noastră continuă - cu trupe militare în Afganistan - ne face o ţintă destul de semnificativă pentru forţe ostile acestei participări. Scutul antirachetă, elementele de scut antirachetă care se vor dizloca pe teritoriul României atrag atenţia şi a unor entităţi teroriste”, a spus George Maior, marți, în plenul Parlamentului, citat de antena3.ro.

Vezi și: Maior a anunțat cui a predat SRI 99,99% din arhiva Serviciului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel