În Parlament a ajuns o ordonanță de urgență care face ca Direcția Generală Anticorupție, structură specializată însărcinată cu prevenirea și combaterea corupției din interiorul Ministerului Afacerilor Interne, să funcționeze în baza legii 70/2000, legea Direcției Naționale Anticorupție. Senatorul Sorin Roșca Stănescu spune că se va crea astfel singurul serviciu secret ”care nu va fi sub controlul nimănui”. Liberalul precizează că la Senat s-a votat deja de două ori împotriva acestei modificări, dar fiindcă legea este una organică, o hotărâre a Curții Constituționale nu permite respingerea ei fără un anumit număr de voturi ”împotrivă”.
”Se pregătește o torpilă guvernamentală. O ordonanță de urgență care deja se aplică (...) DNA a devenit un serviciu secret. Noi încercăm să oprim această nebunie în Parlament. Va fi singurul serviciu secret care nu va fi sub controlul nimănui”, a declarat Sorin Roșca Stănescu, marți, la Realitatea Tv.
”În momentul în care acest serviciu secret este utilizat așa cum dorește DNA, și este, nu se mai subordonează nimănui”, a precizat liberalul
Guvernul României a adoptat această OUG pe 13 iunie 2013, potrivit Monitorului Oficial. Comisia de specialitate a Parlamentului și-a dat și ea avizul pozitiv.
Sorin Roșca Stănescu spune că în Parlament s-a votat însă de două ori ”împotrivă”, dar a fost insuficient pentru respingerea actului normativ, ”din cauza unei aberații a CCR, pentru că este o lege organică”. Liberalul a explicat că o hotărâre mai veche a Curții nu permite respingerea unei legi dacă aceasta nu are un anumit număr de voturi ”împotrivă”. Urmează ca parlamentarii să-și exprime din nou opțiunea cu privire la această ordonanță.
Modificările DGA, cerute de MCV
Liberalul face trimitere la OUG 59/2013 ”privind stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităților de prevenire și combatere a corupției”. Aceasta stipulează că, ”se impune adoptarea, în regim de urgență, a prezentului act normativ, prin care se acordă lucrătorilor specializați ai Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne competența de a efectua, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare”.
DGA va putea să-i ancheteze pe toţi funcţionarii publici, dar şi pe cei care ocupă posturi de conducere în statul român, fie că vorbim de primării, de Parlament sau de Guvern, dar îi pot cerceta şi pe liderii de sindicat sau pe membrii unei organizaţii patronale.
Senatorul PSD Toni Greblă, vicepreședintele Comisiei Juridice din Senat, spunea pe 15 octombrie, la Antena 3, că ordonanța este un angajament al României pe MCV. Pe lângă asta, adăuga social-democratul, atribuțiile DGA au fost diminuatea de partajările din MAI, iar aceștia nu aveau atribuții de poliție judiciară, astfel încât procurorul de caz era obligat să lucreze cu structurile poliţiei judiciare din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News