„Campioana unei mari iubiri” adună constant aproximativ 15.000 de spectatori la meciurile de acasă, fapt ce se reflectă şi în clasmamentul asitenţelor din sezonul trecut, când echipa din Bănie a ocupat locul 2 în clasamentul spectatorilor la meciurile din Liga I.
Universitatea Craiova a reuşit să adune o medie de 14.500 de spectatori la meciurile de acasă sezonul trecut, clasându-se pe locul 2 în spatele Stelei.
Sosit sezonul trecut ca o mare speranţă la cârma echipei, Victor Piţurcă, s-a dovedit a fi coşmarul oltenilor. În urma unui conflict dintre acesta şi club s-a ajuns la această situaţie în care s-a produs dezafilierea.
Data de 20 iulie 2011, va rămâne în istoria fotbalului românesc, ca ziua în care a murit prima echipă românească care a ajuns în semifinalele unei cupe europene. Înfiinţată la 5 septembrie 1948, gruparea Universitatea Craiova are în palmares patru titluri de campioană şi şase Cupe ale României.
FRF la vânătoare mituri
O altă echipă care a aduce, de obicei, foarte mulţi suporteri pe stadioane, FC Timişoara, a fost retrogradată în liga secundă, după ce FRF nu i-a acordat licenţa de joc pentru sezonul competiţional 2011-2012.
Timişoara a avut o medie de 7333 de spectatori în sezonul trecut, clasându-se pe locul 4 în topul audienţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu