"Stadionul trebuie umplut indiferent de adversare, nu doar la meciuri de gală". Galeria "Uniţi sub Tricolor" a explicat unul dintre bannerele de la meciul România - Elveţia

Sursa foto: DC Sport
Sursa foto: DC Sport

La meciul România - Elveţia, galeria Uniţi sub Tricolor a afişat un banner adresat tuturor suporterilor de pe Arena Naţională. "Stadionul trebuie umplut indiferent de adversare, nu doar la meciuri de gală şi când e de sărbătorit vreo calificare" scria pe bannerul afişat de membrii galeriei. 

Publicitate

La o săptămână distanţă, cei de la Uniţi sub Tricolor şi-au explicat gestul. 

"Acest mesaj s-a vrut adresat tuturor suporterilor din țara noastră, deopotrivă cei ai naționalei și ai echipelor de club, deoarece această mentalitate găunoasă a românilor de a veni la stadion doar dacă echipa merge excelent și e rost de calificări sau trofee, este generalizată la nivelul întregului fotbal românesc.

Calificarea la Euro a reliefat din nou tipologia așa-zisului suporter român, care atunci când echipa favorită nu înșiră victorii pe linie, preferă să absenteze de la stadion, totodată criticându-și deșănțat și ironizându-și de la distanță echipa, pe internet, chiar dacă vorbim teoretic de o entitate cu care acesta se identifică. Ulterior, dacă se ajunge la "șampanie, cupe și flori", se schimbă brusc placa și spectatorii se îmbulzesc la stadion, deoarece toți și-au amintit că din miștocari atunci când e greu, e plăcut să fie suporteri la bine și vor să-și aroge o bucățică din succes, să facă un selfie de învingător pe stadion, să anunțe cu surle și trâmbițe că a fost prezent atunci când s-au împărțit laurii celor pe care anterior îi desființa prin comentarii și huiduieli.

Pe lângă susținerea echipei doar la victorii, o altă nedorită meteahnă a publicului românesc este că de obicei devine preocupat de prezența la stadion în funcție de renumele adversarului. Pe scurt, când e vreun derby sau echipa proprie întâlnește un adversar de top, stadionul se umple, iar când adversara e una fără nume sau mai de coada clasamentului, stadionul e mai mult gol. În general, această practică e întâlnită atât la națională, cât și la cluburi. În această campanie, după ce cu Belarus și Kosovo, stadionul a fost pe jumătate gol, la meciul cu Elveția, cel mai important adversar din grupă, arena s-a umplut la refuz", au transmis cei de la Uniţi sub Tricolor pe pagina de Instagram.

Citește mai departe pe dcsport.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel