Stagiunea „Cartografii sonore” debutează marți la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

În fiecare lună, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechimuzica va dezvălui una dintre cele mai valoroase hărți aflate în patrimoniul muzeului. O poveste nouă se va contura, despre o hartă veche, ce va prinde viață prin intermediul acordurilor de muzică clasică și jazz.Cu ajutorul unui specialist,  o conexiune istorică se va realiza între harta propusă și repertoriul fiecărui concert. Alături de oaspeți de seamă, vor fi invitați, în compania hărților, tineri muzicieni excepționali din România, distinși cu premii la concursurile internaționale de profil. 

Publicitate

Stagiunea „Cartografii sonore” va debuta marți, 28 februarie 2017, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din Strada Londra nr. 39. Organizatorii propun tuturor celor interesați o nouă perspectivă asupra vizitei la muzeu și o nouă experiență în apropierea hărților vechi, unde fiecare hartă așteaptă să își destăinuie povestea din vremuri îndepărtate. 

„Cursul Dunării de la izvoare până la vărsare”, de la 1693, este prima hartă aleasă în itinierariul propus oaspeților Muzeului. Harta a fost realizată la Paris de către întemeietorul cartografiei franceze, Nicolas Sanson D’Abbeville.În jurul hărții se va contura evenimentul de deschidere al Stagiunii, iar aceasta va rămâne expusă în mod special cu titlul de „Harta lunii martie”. 

Prezentarea din perspectivă istorică va fi realizată marți de către domnul Silviu Anghel, istoric, doctor în studii clasice la Universitatea Columbia din New York. La eveniment vor mai lua cuvântul doamna Director a MNHCV, Cristina Toma, și domnul Sebastian Gheorghiu, din partea UCIMR. Artiștii invitați să concerteze vor fi Erika Kecskés Ávéd – vioară, Csilla Kecskés Ávéd – violoncel și Éva Ávéd – pian. 

Programul serii va fi:

Johannes Brahms: 6 lieduri pentru violoncel şi pian

Edvard Grieg: Sonata în do minor nr. 3 pentru vioară şi pian

Paganini - SilvaVariaţiuni pe o singură coardă pe teme din opera Moise de Rossini pentru violoncel şi pian

Paul Constantinescu Cântec vechi

Pentru completarea experienței, organizatorii propun la final de eveniment o degustare de vinuri dintr-o regiune descrisă de hartă, iar cu acest prilej vor fi prezentate vinurile Sarica – Niculițel din podgoriile aflate la câțiva kilometri de Dunăre, în regiunea Măcin.

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, un program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

În sprijinul evenimentului s-a alăturat, de asemenea, Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din București. În jurul celor mai valoroase hărți din patrimoniul Muzeului, Stagiunea va găzdui în acest an un concert pe lună, organizatorii dorind să invite la desfășurarea proiectului cât mai multe instituții culturale internaționale. 

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume, în general hărțile fiind asimilate muzeelor de istorie sau militare, în timp ce cărțile sunt apanajul bibliotecilor.

Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte continente; cea mai veche hartă din colecție este o xilogravură (gravură în lemn) din anul 1525 ce reprezintă Europa Centrală, cu regiunile Ungariei, Prusiei, Rusiei, Valahiei şi Poloniei. Nucleul central al colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.

Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, Muzeul își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii.  

Silviu Anghel este absolvent al Facultății de Istorie a Universității București din 2000. Din februarie 2011 este doctor în studii clasice la Universitatea Columbia din New York. Între 2010 și 2015 a fost cercetător științific la Universitatea Goettingen. A fost recipientul a numeroase burse de cercetare, printre care un stagiu la Școala Americană de la Atena, la Academia Americană de la Roma, la Koc University din Istanbul.  

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel