EXCLUSIV  Stagnarea externă

Atunci când la Olimpiada de la Rio de Janeiro (2016) România a realizat cea mai slabă performanță din istoria participării sale la jocurile olimpice, mulți și-au dat seama de regres. Nu se așteptau minuni, dar premisele și tradiția justificau altceva. Fiind în cauză multe jocuri sportive, era vorba de un regres alarmant. Puțini au spus-o, însă. Și nu au spus-o nici când naționala a încheiat lamentabil campania calificării la Mondialele fotbalului! Nici cu alte prilejuri. Oare nu ar fi timpul unei priviri lucide?

Dacă numai sportul ar fi afectat, mulți s-ar putea consola. Cu excepțiile de rigoare –  relieful unei școli de pictură, audiența unor soliști de operă, producerea unui nou tip  de automobile, între altele – în România se coboară vârtos în mediocritate. O mediocritate a atitudinii, a reflecției, a performanței. Mai abate încă atenția defilarea cu realizări ale celor de dinainte. Se invocă, de pildă, contacte internaționale sau clasamente universitare. Dar acestea nu numai că nu întrec  trecutul, dar s-au obținut tot în urma celor care au decis cu ani în urmă. 

Regresul se poate discuta îndelung, cu fapte. În ultima vreme s-au înmulțit semnele miopiei și ale stagnării în politica externă. Un tablou al consecințelor este probă. Acestea fiind costisitoare, merită stăruit asupra lor.

UE, nevoie de reorganizare

Era clar de câțiva ani că  Uniunea Europeană are nevoie de reorganizare. Proiectul inițial s-a oprit, în fapt, odată cu decizia de extindere pe seama integrării și cu urcarea în funcții a unor lideri depășiți de rol. Deși a fost evident că  formula “Europei cu mai multe viteze” va fi preferată de cei care imprimă direcția, în loc să elaboreze o soluție pentru a înfrunta noua situație în avantajul României, autoritățile au declarat cu emfază că nu se va schimba nimic. Or, diferențierea în Uniunea Europeană vine implacabil. Recentele declarații de la Paris sau Berlin risipesc îndoielile. Din nefericire, “Europa cu multiple viteze” surprinde România cu infrastructura nerezolvată, cu structură socială retardată, cu democrație umplută iarăși de securism, cu emigrarea cea mai ridicată din Europa. În toate, dominată de o abordare năucă, ce abia se trezește!

Nu s-a progresat în gestionarea întinsei voințe de plecare din țară a cetățenilor, nici în soluționarea mobilității romilor și nici în ceea ce privește pașapoartele acordate peste Prut. Superficialitatea și statul pe loc au devenit caracteristice. Ca urmare, nu se pot da asigurările cerute de unele țări vest-europene, încât, după trecerea anilor, intrarea României în zona Schengen pare, acum, mai îndepărtată decât cu cinci ani în urmă. Nu doar capricioasa Olandă, ci și Germania și Austria spun deocamdată că nu este cazul. Irlanda cochetează de zor cu crearea “nucleului European”. Corul opoziției la intrare este altul, iar fără Schengen, renunțarea la vize pentru SUA întârzie.

Nu s-a știut trata cazul Catalonia. S-a vorbit cu suficiență de un “good job” al guvernului spaniol, pe când acesta a provocat criza și a gestionat-o lamentabil, încât forțele europene au luat distanță. Iar acum, soluția se îndreaptă spre negocieri care vor înlocui, până la urmă, acel guvern.

De câțiva ani, despre Moldova se face tapaj. Nici măcar conducta de gaz nu a putut fi terminată, ca să nu vorbim de alte lucruri ce ar trebui făcute pentru ca România să atragă Moldova, nu să-i ceară ceva. Rezultatul general este că, în 2017, Moldova a făcut altă alegere. Astăzi, unii oficiali invocă faptul că România nu s-a pregătit pentru relația pe care propagandiștii au cultivat-o!

Am fost printre cei care au spus la timp că trebuie luată în serios reorganizarea Uniunii Europene. De aceea, am și fost invitat în grupuri de lucru din parlamente europene. În discuțiile despre Ucraina, am atras public atenția că România ar proceda înțelept dacă ar pleda pentru drepturile românilor din Bucovina, pe fondul unei democratizări a statului ucrainean. S-a mers, însă, în ultimii ani, la îmbrățișare cu președinția actuală de la Kiev, iar acum, prin noua lege girată de aceasta, dispare aproape complet învățământul în limba română. Reacții de genul “nu mergem în vizită acolo!” sunt frecții la un picior de lemn!

La Vatican, au greutate și acum chestiunile patrimoniale nerezolvate. Inevitabil cântărește dinamica vieții bisericești din jurul nostru, cu cardinali electori la vest, la nord și la sud-vest. Cântăresc, însă, și suferințele copiilor abandonați și nefericirile celor fără adăpost și lipsiți de sprijin, care sunt mulți în țară. Când, la Roma, se amintesc oficial situații de sărăcie și nefericire, România este invocată. Pentru orice privire onestă, este limpede că, dincolo de vorbele reprezentanților, realitatea este gravă.

Relațiile cu supraputerile șchioapătă

După ce, cu ani în urmă, Franța atrăsese atenția că reprezentanții României  au pierdut ocazia să tacă în chestiuni care-i depășesc, după ce tot de la Elysee s-a cerut ca țara să-și rezolve chestiunile interne, Franța semnalează acum, cu eleganța cunoscută, că legislația franceză trebuie luată în serios. Marea Britanie cochetează cu decizia de a reduce imigrația din România. În ospitaliera Spanie, chiar la McDonalds au apărut interdicții pentru români.

Relațiile cu supraputerile șchioapătă. Alte țări folosesc oportunitățile fără teatralitate, dar incomparabil mai eficient, în beneficiul propriilor cetățeni. Ele cooperează efectiv, nu se chinuie pentru mediatizare. Ele înfăptuiesc ceva, nu umblă după măguliri.

Am insistat în 2012 că România folosește prea puțin oportunitățile investiționale ale SUA în Europa. După cinci ani, lucrurile nu stau în substanță altfel, cam totul fiind trimis în viitor! Cooperarea militară nu este dispensă de la mult așteptate investiții economice. Responsabilii țărilor din regiunea noastră sunt, fiecare, în mai strânse relații cu Casa Albă decât cei din București, dar, evident, ei sunt mai preocupați de amploarea cooperării, decât de turism.

Nu se folosesc, cum face orice țară democratică, oportunitățile schimburilor cu Rusia, dar se perorează cu sau fără noimă. În locul cooperării, mutual avantajoase, cu o țară bogată în resurse și care participă, oricum, la deciziile lumii, avem tensionare inutilă întreținută de inși săraci în idei și lipsiți de răspundere, care mai cred că sporovăiala sporește securitatea!

Discuția cu China este tot la nivelul de acum cinci ani, când s-a pus în joc actuala listă de obiective. Deși China a oferit multe miliarde pentru investiții, s-a făcut infim, iar banii au mers spre vecini. În vreme ce la Budapesta sau Praga sau Varșovia întâlnești grupuri masive de chinezi vorbind ungurește, cehă sau polonă, la București vârfurile cultivă clișee răsuflate. Ca și cum noua supraputere a lumii nu ar fi mai deschisă la lumea de azi, mai descentralizată, cu mai mare diversificare a abordărilor, cu abandon școlar mai mic decât România! Ca să nu vorbim de performanțe în materie de dezvoltare!

Orice țară își valorifică interesele, iar când alta nu știe să o facă, ia inițiativa. Așa stau lucrurile și în relația cu Ungaria. În loc să se amelioreze structura schimburilor comerciale, să se facă credibile abordările din țară, să se stea în arhive pentru a lămuri convingător istoria, se recurge la pălăvrăgeala care nu aduce decât pierderi. Bunăoară, deficite și revendicări istorice pe scară mai mare!

Bulgaria și lupta anticorupție din România

Liderii bulgari observau că lupta anticorupție din România este pentru “vitrină”, nu pentru a rezolva problema. Chiar nu are România cum să se evidențieze decât cu această “luptă” nechibzuit dusă, care lățește de fapt corupția? Chiar nu se poate conduce România democratic și creativ, ci numai incult și meschin? Formula “eu și românii” și efortul de distrugere a pluralismului politic ar fi ridicole și ar agrava dificultățile, oricum existente, chiar dacă ar fi cultura și inteligența lui Carol al II-lea sau șiretenia lui Ceaușescu!

Noii decidenți vor să-și facă merite agitând pericolul extern. Când, de fapt, nimeni nu asaltează societatea pe care ei o păstoresc! Imigranții aflați în situație extremă nu rămân de bună voie aici!

Din pacate, exemple de miopie care antrenează stagnarea sunt mai multe. Câteva lecții sunt însă de tras: a) autoflatarea este soluție ramolită –  de pildă, “la reuniuni europene ne-am prezentat bine, dar țara noastră este ultima la folosirea Internetului de către cetățeni sau la combaterea maladiilor sau la starea drumurilor”; b) nu duce departe ceea ce spun ambasadori mai lucizi: reprezentanții țării se preocupă mai mult de cumpărături și vilegiatură, decât de rezolvări profitabile pentru țară; c) adăugarea politicii de excursii la funesta politică a aranjamentelor în exterior pentru a controla societatea, crează alte handicapuri durabile; d) reocuparea instituțiilor și partidelor cu securiști și disprețul meritocrației doar adâncesc mediocrizarea.

Peste toate, este sursă de involuție absența viziunii asupra poziționării României în lumea în schimbare a zilelor noastre Nu mai puțin incapacitatea decidenților de a o elabora!

Notă: Textul aparține autorului. Intertitlurile aparțin redacției

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News