Premierul englez Winston Churchill și liderul sovietic Joseph Stalin au băut împreună într-o noapte, la Moscova, în timpul celui de-al doilea război mondial.
O descriere colorată despre cum Churchill și Stalin au stat într-o noapte la un pahar a fost găsită într-o scrisoare a unui diplomat al Ministerului de Externe britanic, Sir Alexander Cadogan. Documentul, catalogat drept clasificat, a fost dat publicității joi, scrie The Guardian.
El povestește cum între mesele din timpul întâlnirilor din august 1942, Churchill "și-a oferit compania sa într-un discurs necuviincios și iresponsabil".
Relatarea lui Cadogan se regăsește în scrisoarea adresată Lordului Halifax, un fost secretar de stat, când acesta a devenit ambasadorul Marii Britanii la Washington, spre sfârșitul anilor 1940.
"Nu-mi pot imagina nimic mai groaznic decât un bachet la Kremlin, dar trebuia îndurat", a scris Cadogan. "Din păcate, Winston nu a fost prea încântat. Cu toate astea, în dimineața următoare era determinat să arunce ultima săgeată și a solicitat o întâlnire privată cu Stalin. A fost stabilită pentru 7 p.m", mai spune diplomatul.
Cadogan spune că a fost și el chemat în camera lui Stalin. "Acolo i-am găsit pe Stalin și pe Churchill ... între ei aveau o masă încărcată din belșug: mâncare de toate felurile încoronată de un porc sugaci și nenumărate sticle".
"Ce mi-a oferit Stalin să beau părea foarte tare: Winston, care la acel moment se plângea de o durere de cap, a făcut alegerea înțeleaptă de a se lăsa sedus de un vin roșu caucazian, inofensiv prin comparație (cu celelalte băuturi tari - n.r)", a mai scris Cadogan.
Diplomatul britanic a adăugat că "totul părea să fie vesel, ca într-o căsnicie", în timp ce Stalin vorbea continuu despre beneficiile sistemului sovietic". Petrecerea s-a terminat la trei dimineața.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News