Dan Motreanu a vorbit despre propunerea Comisiei Europene privind actualizarea standardelor de comercializare a produselor agroalimentare.
"Comisia Europeană a pus în dezbatere publică o propunere privind actualizarea standardelor de comercializare a produselor agroalimentare.
Propunerea vizează produse precum fructele, legumele, sucurile de fructe, gemurile, mierea, păsările de curte sau ouăle. Consumatorii vor avea mai multe informații atunci când vor face alegeri și va fi prevenită risipa de alimente.
Comisia propune, printre altele:
- Indicarea originii pe etichetă pentru a se vedea clar care este țara de origine și pentru a fi promovate cele produse în UE.
- Sucurile de fructe vor purta mențiunea " fără adaos de zaharuri" pentru a clarifica faptul că, spre deosebire de nectarurile de fructe, sucurile de fructe nu pot conține, prin definiție, adaos de zaharuri, fapt pe care o largă majoritate a consumatorilor nu îl cunosc.
- Conținutul de fructe al gemurilor va fi majorat la minimum 450 de grame pe kilogram de produs finit, față de minimum 350 de grame în prezent.
- Marcarea ouălor se va face direct la fermă, ceea ce va îmbunătăți trasabilitatea.
- Reducerea risipei de alimente. De exemplu, fructele și legumele cu defecte externe, dar care sunt încă adecvate pentru consum, vor fi scutite de respectarea standardelor de comercializare. Consumatorii vor putea să cumpere fructe și legume la prețuri mai accesibile.
Propunerile de actualizare vor fi disponibile pentru consultare publică timp de o lună. Îi încurajez pe toți cei interesați să facă propuneri pentru revizuirea legislației, având în vedere că este un domeniu în care este vital să avem reglementări în favoarea consumatorilor.
Propunerile pot fi depuse accesând următorul link: https://ec.europa.eu/.../better-regulation/have-your-say_en
Ulterior, actele delegate vor fi adoptate și transmise Parlamentului European și Consiliului pentru o perioadă de examinare de două luni", a scris Dan Motreanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu