Stănescu: Bugetul pentru 2023 e unul care protejează românii. Am respins populismul şi nu am căzut în patima austerităţii

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a spus, joi, 15 decembrie, că bugetul pentru 2023 vine în sprijinul românilor.

„Bugetul pentru anul 2023 este, în ciuda unor presiuni financiare uriaşe şi a crizelor, unul care protejează românii”, a spus secretarul general al PSD Paul Stănescu.

„Am respins populismul şi nu am căzut în patima austerităţii, pe care au practicat-o mai demult unele partide de dreapta. Ne-am pus amprenta pe acest buget cu măsuri care au grijă ca românii să treacă cât mai bine peste această perioadă. Sunt prinse, de asemenea, şi măsuri economice care susţin locurile de muncă şi funcţionarea economiei”, a spus Paul Stănescu.

„Întrucât nu ştim când se vor tempera crizele, vom continua să fim precauţi şi responsabili în politicile guvernamentale, la fel ca până acum. Angajamentul nostru politic, care este în acord total cu proiectul social-democrat, a fost şi va rămâne acela de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Este un buget în sprijinul românilor, care rămâne fidel unui principiu: asigură o protecţie mai mare pentru categoriile vulnerabile. Piaţa liberă din energie, cauza tuturor relelor din economie şi din casele românilor, a fost adusă sub autoritatea legii şi a interesului public. Doar aşa am reuşit să avem acest buget bun pentru români, bun pentru economie”, a transmis Paul Stănescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PSD.

De asemenea, a mai spus că PSD a ţinut cont şi va ţine „şi de interesele şi proiectele comunităţilor locale, indiferent de dimensiunea acestora sau de conducerea politică”.

„Însă ceea ce ne dorim foarte mult este ca prin acest buget să sprijinim cu mai multă consecvenţă un obiectiv strategic: susţinerea industriilor şi companiilor care produc în România. Este un răspuns firesc, corect şi justificat la ceea ce se întâmplă astăzi în lume. PSD va fi în continuare precaut şi responsabil, şi, în acelaşi timp, un partid care ţine în primul rând cu românii”, a conchis Paul Stănescu.

Citește și: Cum a reacționat Ciolacu după ce Iohannis a zis că nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român

Citește și: Ciolacu are un mesaj ”foarte clar” pentru toți primarii, ”indiferent de culoarea politică”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel