Atacurile suburbane lansate de Traian Băsescu la adresa premierului Victor Ponta din ultimele zile sunt criticate de Partidul Socialiștilor Europeni. Serghei Stanislev, liderul acestei formațiuni europene, îi cere lui Băsescu să respecte rezultatul scrutinului de la 9 decembrie.
Conform comunicatului transmis de PES, Președintele socialiștilor europeni, Serghei Stanișev a declarat că fost, "dezamăgit și surprins de comportamentul președintelui Băsescu. Aceasta (nenominalizarea ca premier a lui Victor Ponta – n.r.) este o amenințare flagrantă la adresa standardelor democratice și constituționale. Este deja un motiv de îngrijorare că el ( Băsescu – n.r.) a ales să folosească un astfel de limbaj deplasat și să intervină în campania electorală, în ciuda faptului că deține o funcție din care ar trebui să rămână neutru politic, dar amenințarea de a nu îl numi domnul Ponta depășește orice limite”.
Stanișev cere liderilor instituțiilor Uniunii Europene să condamne comportamentul lui Băsescu susținând că, "amenințarea formulată de către președintele român este un afront la adresa Constituției. În timpul verii, Uniunea Europeană a fost hiper-vigilentă în monitorizarea standardelor democratice și a respectării Constituției de către actorii politici din România. Le cer să aplice imediat aceleași standarde exigente”.
Stanișev a mai adăugat că ”acest comportament a lui Băsescu este un semn de disperare din partea acestuia” și că este ”încrezător că poporul român va discerne dincolo de astfel de jocuri politice”. Faptul că toate sondajele de opinie arată o dominație semnificată și de durată a lui Victor Ponta este un indiciu clar că românii vor ca țara să meargă într-o direcție mai calmă și mai progresivă."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu