Stare de ALERTĂ. Gheorghe Piperea, EXPLICAȚIE dură: "Uluitor! Falimentul total este GARANTAT"

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat ce înseamnă starea de alertă din punct de vedere al legii și ce se va întâmpla odată cu instaurarea ei. 

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat ce înseamnă instaurarea stării de alertă în România și ce se va întâmpla după 15 mai. 

"Uluitor, după atâtea sudălmi și jigniri de la guwerner, după atâtea dovezi de incompetență, fals, incoerență și corupție, partidul de opoziție numit pe ne-merit social-democrat anunță deja ca va vota legea privind starea de alertă.

Hai să vă spun câte ceva despre proiectul acestei legi. Țara va fi condusă nu prin ordonanțe militare, ca până acum, ci prin decizii și regulamente ale autorităților, centrale și locale", a scris Gheorghe Piperea pe pagina de Facebook.

Ce spune despre starea de alertă. "Declarația nu poate fi contestată la CCR"


"Starea de alertă se va instaura prin declarație a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), aprobata de premier - vezi art. 20 lit.c) din OUG nr.21/2004*.

Ați înțeles? Declarație, aprobată de premier. Nu decret prezidențial, supus aprobării Parlamentului, nu lege, nu oug, nu hg. Nefiind lege/oug, declarația nu poate fi contestată la CCR. Nefiind hotărâre de guvern sau al act administrativ, nu poate fi atacată în contencios administrativ. Neputând fi atacată nicicum, declarația privind instaurarea stării de alertă va putea stabili orice măsură, obligație sau interdicție, indiferent de proporționalitatea acesteia.

De exemplu, respiri greu chiar și fără mască (așa cum e cazul meu), nu importă - porți mască și o schimbi odată la 4 ore în metrou, la cumpărături sau in birou (biroul meu e la 5 m de orice alt birou și, totuși, voi fi obligat să port mască, pentru a nu infecta puricii de pe frunzele de yucca din ghiveci).

Ai alergii la polen de ambrozie, la praf, la păcura arsă de Elcen noaptea ca briganzii, idiosincrazii față de proștii cu tupeu de tipul "Câțu", nu importă, strănutul tău este suspect și vei fi reclamat. Ai temperatura frunții cu 0,3 grade mai ridicată, pentru că ai urcat niște scări mai greu pe motiv de burtă multă, rezultat al vegetării pandemice în casă, nu importă, paznicul de la supermarket îți va refuza accesul și te va reclama autorității", a completat el.

Cine va conduce Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU)

"Notă intermediară: CNSU va fi condus, in calitate de președinte, de vice-premierul în funcție. În mod curent, este vorba de Raluca Turcan. Până se "propaghează" ordinele coerente ale stimabilei, avem toate "șansele" să ne culcăm sănătoși și să ne trezim, Doamne ferește, știți voi cum...
Mă întreb dacă pesede înțelege pe mâna cui ne dă...

Prin decizii ale CNSU vor putea fi trecute spitale și tot felul de instituții ale autorităților administrativ-teritoriale la ministerul sănătății. În acest fel, șefii mari sau mijlocii ai administrației publice locale vor putea fi destituiți simplu, fără preaviz, fără garagațe judiciare. Nu este exclus ca până și city-managerii să fie destituiți pentru necorespundere ideologică.

De destituire fără discuții nu scapă nici restul funcționarilor publici din instituțiile implicate și nici salariații din intreprinderile publice, inclusiv managerii și administratorii angajați prin concurs, in baza OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă (managementul lrivat, atât de "iubit" de penele și insistent cerut de Banca Mondială). Mult-trâmbițata măsură "liberală" a concedierii a 800 de mii de bugetari are acum toate șansele să fie puse în practică. Manole Isărescu & consigliere Croitoru like this.

De fapt, pe perioada stării de alertă, care poate dura pe termen indefinit, poate fi neutralizat chiar mandatul primarilor și al consilierilor locali. Ghiciți unde se va instala personalul impus de CNSU cu prioritate... Conceptul în sine de autonomie locală va dispărea (temporar, dar indefinit)".

Cel mai grav lucru la acest proiect de lege

"Cel mai grav lucru la acest proiect de lege este imprecizia termenilor, haloimăsul măsurilor și restricțiilor care pot fi impuse, arbitrariul în impunerea sancțiunilor și adăugarea la lege, intr-un demeniu atât de sensibil cum este cel al drepturilor și libertăților omului. Este exact lucrul pe care l-a criticat Avocatul Poporului și l-a sancționat CCR săptămâna trecută. Iar pesede anunță, de bună voie și nesilit de nimeni, că votează legea, așa cum a făcut și cu decretele lui Johannis. Acele decrete care, conform CCR, au încălcat Constituția, cu acceptul fățiș al parlamentului.

PS Nu se redeschid decât parțial mall-urile, hotelurile, restaurantele. Nu se reiau decât cu mari restricții zborurile și cursele feroviare ori navale. Școlile, exceptând anii terminali, sălile de cinema, sport și divertisment, precum și mai toate celelalte entități economice necesare vieții normale rămân inchise. Va fi o vară la 35 de grade cu masca pe figură. Falimentul total în septembrie este, de acum, garantat.

Suficient pentru azi. Revin cumva, cândva. Dacă mă mai lasă.

*acest act normativ emis de guvernul Năstase este în mod manifest neconstituțional", a încheiat Gheorghe Piperea, mesajul pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel