Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu o veste proastă. Ce ne așteaptă din 15 iunie nu sună tocmai a relaxare.
Publicitate
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că este puțin probabil ca începând din 15 iunie să se renunțe la starea de alertă, având în vedere că încă se înregistrează aproximativ 200 de cazuri zilnice de COVID-19 în România, apar noi focare și există în continuare transmitere comunitară. Cu toate acestea, de la jumătatea acestei luni, autoritățile pregătesc noi măsuri de relaxare a restricțiilor care sunt, în acest moment, în discuție la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și care vor fi definitivate în zilele următoare, după ce se vor trage niște concluzii clare cu privire la evoluția situației epidemiologice din ultimele 15 zile.
”Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a zis Nelu Tătaru la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu