Stare de urgență. Cum va vota PMP în Parlament

Foto Agerpres
Foto Agerpres

PMP va vota în Parlament actul asumat de preşedintele Klaus Iohannis.

Publicitate

Liderul PMP, Eugen Tomac, spune că este foarte bine că preşedintele a luat decizia decretării stării de urgenţă.

„PMP va vota în Parlament actul asumat de Preşedintele Iohannis pentru că reprezintă o revenire în făgaşul constituţional şi pentru că măreşte spectrul pârghiilor pe care statul poate să le folosească în vederea rezolvării crizelor sanitară, economică şi socială. Decretul prezidenţial conţine, din păcate, foarte multe măsuri care „se pot lua" la o adică, dar nu au fost încă dispuse. Spre exemplu, nu se rezolvă problema transportului în comun, situaţia graniţelor sau a mall-urilor, restaurantelor şi cafenelelor. De asemenea, nu sunt punctate măsuri specifice pentru reducerea efectelor economice pe care le are pandemia de coronavirus. Pachetul economic atât de aşteptat de mediul de afaceri privat rămâne încă o necunoscută.

Decretul prezidenţial este un pas înainte important şi PMP va sprijni, cu expertiză şi din perspectivă comunicaţională, demersurile statului", scrie liderul PMP pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a decretat, luni, starea de urgență, din cauza COVID-19. Joi, parlamentarii vor vota documentul înaintat de șeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel