Stare de urgență în Ecuador. Aproape 70 de membri ai unei bande au fost arestați, după ce au luat cu asalt un spital

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un spital din Ecuador a fost luat cu asalt.

Forțele de securitate ecuadoriene au arestat 68 de membri ai unei bande după ce au luat cu asalt un spital din orașul Yaguachi, în provincia Guayas. Oficialii au declarat că bărbații au încercat să preia controlul asupra unității, în care un membru al bandei lor primea tratament.

Poliția a declarat că scopul intrușilor era de a proteja pacientul de eventualele atacuri ale rivalilor. Au mai existat incidente anterioare în care membrii bandei au fost ținta unor atacuri în timp ce se aflau în spital. În timpul acelui incident, asistentele și personalul spitalului au fost luați ostatici în timp ce bărbații au făcut schimb de focuri cu poliția.

Raid la un centru de reabilitare

Nu este încă clar care bandă a fost în spatele asaltului de duminică de la spitalul Yaguachi și nici cine era bărbatul rănit pe care încercau să îl păzească. Poliția a declarat că acesta a ajuns la spital în primele ore ale zilei de duminică cu răni produse de gloanțe. Între timp, acesta a murit din cauza acestor răni, a mai precizat poliția.

După ce au securizat spitalul, forțele de securitate au făcut un raid și la un ”centru de reabilitare” din apropiere. Centrele de reabilitare a drogurilor sunt adesea folosite ca paravan de către bande. Oficialii au declarat că acesta a fost folosit ca centru de comandă pentru operațiuni ilegale, precum și ca bordel.

Stare de urgență în Ecuador

Raidul are loc pe fondul stării de urgență, declarată de președintele Daniel Noboa ca răspuns la o creștere a violenței între bande.

Peste 2.700 de suspecți au fost arestați de când Noboa a declarat război bandelor pe 9 ianuarie, afirmând că există un ”conflict intern armat” între grupurile criminale și forțele de securitate. Președintele a luat această măsură fără precedent în momentul în care bărbați înarmați au luat ostatici jurnaliști și angajați ai unui post de televiziune în timpul unei emisiuni în direct. De atunci, soldații au fost detașați pentru a ajuta poliția să reprime violențele, care s-au extins din închisorile țării pe străzile marilor orașe ecuadoriene.

Revoltă în închisoare

Potrivit guvernului, 201 gardieni și angajați ai închisorilor, care fuseseră ținuți ostatici de deținuții revoltați, au fost eliberați. Însă bandele par, de asemenea, să-și fi intensificat atacurile, conform BBC.

Într-unul dintre cele mai șocante incidente, un procuror care investiga atacul asupra postului de televiziune, César Suárez, a fost împușcat mortal în timp ce se îndrepta spre o audiere în orașul portuar Guayaquil, miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel