Regiunea Rostov de la frontiera dintre Rusia și Ucraina a declarat starea de urgenţă.
Regiunea Rostov de la frontiera Rusiei cu Ucraina a declarat sâmbătă starea de urgenţă, din cauza afluxului de refugiaţi din estul Ucrainei, unde regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk au ordonat evacuarea civililor, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Ţinând cont de creşterea numărului de persoane care sosesc, considerăm că este cazul să introducem starea de urgenţă", a declarat guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, citat de agenţiile de presă ruse preluate de AFP.
Liderii celor două structuri secesioniste pro-ruse au decretat sâmbătă mobilizarea generală, după ce vineri au acuzat guvernul de la Kiev că pregăteşte o ofensivă în Donbas şi au ordonat evacuarea în Rusia a femeilor, copiilor şi vârstnicilor.
Potrivit autorităţilor din Doneţk, sâmbătă dimineaţa fuseseră evacuaţi deja din regiunea respectivă 6600 de oameni. Puterea locală din Lugansk susţine că din această regiune au plecat de bună voie 25.000 de persoane şi alte 10.000 sunt gata de plecare.
Ministerul pentru situaţiile de urgenţă de la Moscova a comunicat că peste 400 de persoane şi 150 de vehicule sunt implicate în primirea refugiaţilor din Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca fiecărui refugiat să i se dea 10.000 de ruble (circa 114 euro).
Conflictul dintre separatişti şi forţele guvernamentale ucrainene s-a soldat din 2014 până în prezent cu peste 14.000 de morţi. Sâmbătă, guvernul a anunţat că un soldat ucrainean a fost ucis de artileria secesioniştilor, pe care i-a acuzat de zeci de încălcări ale armistiţiului. Pe de altă parte, un martor a declarat agenţiei Reuters că în oraşul Doneţk, controlat de forţele pro-ruse, s-au auzit în cursul dimineţii mai multe explozii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News