Premierul britanic Boris Johnson se simte bine după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19 şi va conduce guvernul prin ZOOM din autoizolare, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, potrivit Reuters.
'Se simte bine, este plin de energie', a spus Hancock pentru Sky News. 'Nu am nicio îndoială că în această săptămână va conduce lucrurile prin ZOOM', a adăugat el.
Duminică, Boris Johnson a anunţat că a fost îndemnat de programul de testare şi depistare privind COVID-19 al sistemului naţional de sănătate (NHS) să se autoizoleze pentru două săptămâni. El a fost în contact cu un deputat conservator infectat cu coronavirus.
Când Johnson s-a infectat cu COVID-19 în martie, a încercat să continue să lucreze în prima fază a bolii, refuzând să accepte gravitatea bolii, însă în cele din urmă a ajuns la terapie intensivă, având nevoie de mască de oxigen, şi a fost indisponibil timp de aproape o lună. Ulterior, el a declarat că s-a luptat pentru viaţa sa.
Tot luni, ministrul Sănătăţii a mai anunţat că, deşi sunt înregistrate progrese rapide în privinţa vaccinului anti-coronavirus, majoritatea populaţiei din Marea Britanie nu va fi vaccinată până anul viitor.
'Chiar dacă (vaccinul) ar veni cât de repede posibil, ne aşteptăm ca marea majoritate a populaţiei să fie vaccinată anul viitor', spus Hancock.
El a precizat că guvernul depune multe eforturi pentru a putea distribui vaccinul atunci când acesta va deveni disponibil, adăugând că în întreaga ţară diferitele administraţii speră să convină asupra unui set de reguli pentru ca oamenii să se poată întâlni de Crăciun. 'Lucrăm pentru ca Crăciunul să fie cât mai aproape de unul normal', a spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu