Pele a ieșit recent din spital, dar starea sa de sănătate este precară.
Publicitate
Fostul fotbalist brazilian Pele, ieșit de puțin timp din spital, după o operație de extirpare a unei tumori, le-a scris miercuri fanilor să înceapă să sărbătorească viața sa pentru că se apropie "tot mai mult de obiectiv", scrie Mediafax.
"Vă sugerez să începeți să vă trageți sufletul pentru a sărbători împreună cu mine, pentru că cu fiecare zi care trece mă apropii tot mai mult de obiectiv", a scris Pele pe Twitter.
El nu a oferit detalii, dar fostul jucător al Braziliei, al echipei Santos și al echipei New York Cosmos, care va împlini 81 de ani pe 23 octombrie, are o stare de sănătate precară de ceva timp.
El urmează un tratament de chimioterapie, în urma intervenției chirurgicale de extirpare a unei tumori, suferite în luna septembrie.
Această afecțiune a venit după problemele medicale la șold și la rinichi, precum și după ceea ce fiul său Edinho a declarat anul trecut că ar fi fost o criză de depresie, lucru pe care Pele l-a negat ulterior.
Considerat drept unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, Pele este singurul fotbalist care a câștigat de trei ori Cupa Mondială, ridicând trofeul cu Brazilia în 1958, 1962 și 1970.
A marcat peste 1.000 de goluri într-o carieră strălucitoare și influența sa a trecut dincolo de sport, devenind una dintre cele mai cunoscute personalități de pe planetă.
Starul fotbalului brazilian a postat pe contul său imagini în care face schimb de mingi cu terapeuta sa, Kamila, semn că se simte mult mai bine, la sfârșitul lunii septembrie.
De asemenea, în momentul ieșiri sale din spital, acesta a postat o imagine în care apare alături de fiica sa și o parte din personalul medical al spitalului, imagine însoțită de un un mesaj emoționant, în care mulțumește medicilor, dar și fanilor săi:
„Când calea este dificilă, sărbătorește fiecare pas al călătoriei. Concentrează-te pe fericirea ta. Este adevărat că nu mai pot sări, dar în ultimele zile, am lovit cu pumnul în aer (semn al celebrării unei reușite n.r.) de mai multe ori decât de obicei. Sunt atât de fericit că mă întorc acasă. Vreau să mulțumesc întregii echipe de la Spitalul Albert Einstein, care a făcut ca șederea mea să fie una plăcută, cu o primire umană și foarte afectuoasă. Mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care, de la distanță, îmi completează viața cu atâtea mesaje de dragoste.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu