Starea de urgență din Israel, prelungită cu încă un an, până la Crăciunul 2025

Starea de urgență a fost decretată în urma atacului grupării Hamas, în 7 octombrie 2023.

Publicitate

Citește și: Bradul de Crăciun, motiv de nemulțumire în Damasc. Sute de creștini au ieșit în stradă

Parlamentul israelian (Knesset) a votat marți prelungirea stării de urgență cu încă un an, până la data de 25 decembrie 2025, transmite dpa.

Potrivit presei locale, în favoarea măsurii au votat 29 din cei 120 de deputați, în timp ce șapte au fost împotrivă, iar restul s-au abținut ori au absentat.

Astfel, starea de urgență autorizează guvernul să emită decrete de urgență. În urma atacului comis pe teritoriul său de Hamas pe 7 octombrie 2023, Israelul a decretat stare de urgență, care a fost ulterior prelungită.

Netanyahu, mesaj de Crăciun

Tot marți, premierul israelian Benjamin Netanyahu li s-a adresat creștinilor din întreaga lume cu un mesaj de Crăciun.

”Într-o vreme în care Israelul luptă pe șapte fronturi, apreciem profund sprijinul ferm al prietenilor noștri creștini din toată lumea”, a declarat Netanyahu, într-un comunicat publicat de biroul său.

”Noi căutăm pacea cu toți cei care doresc pacea cu noi, dar vom face orice este necesar pentru a apăra singurul și unicul stat evreu”, a adăugat el.

”Israelul conduce lumea în lupta cu forțele răului și tiraniei, dar bătălia noastră încă nu s-a încheiat. Cu sprijinul vostru și cu ajutorul lui Dumnezeu, vă asigur, vom învinge. De la Ierusalim, orașul păcii, vă urez un Crăciun fericit și un An Nou fericit!”, a mai spus premierul israelian în mesaj, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel