Starea naţiei, scoasă din grila TVR. Anunţul conducerii televiziunii

Starea natiei, Dragos Patraru
Starea natiei, Dragos Patraru

Conducerea Televiziunii Române a decis scoaterea de pe post a emisiunii "Starea naţiei", realizată de Dragoş Pătraru, se arată în notificarea transmisă jurnalistului şi semnată de directoarea TVR, Doina Gradea.

"Societatea Română de Televiziune (SRTv) a decis denunţarea unilaterală a Contractului de cesiune nr. A1063/27.09.2017, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Actele adiţionale nr. 1/16 ianuarie 2018 şi nr. 2/ martie 2018", se arată în notificarea primită de Gigel Ştirbu, deputat PNL şi preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, anunţă News.ro. 

Potrivit lui Gigel Ştirbu, cauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute de Dragoş Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii ’’Starea Naţiei”, anunţă News.ro

Conducerea SRTv precizează că realizatorul emisiunii "Starea naţiei" nu a respectat dispoziţiile contractului. Astfel, "în pofida transmiterii notificării nr. 71704 din data de 19.04.2018 prin care v-am atenţionat cu privire la consecinţele nerespectării întocmai a tuturor dispoziţiilor Contractului, aţi continuat să încălcaţi în mod repetat şi grav clauzele contractuale”, este specificat în notificarea preşedintelui televiziunii publice. 

Începând cu 25.06.2018, "vă rugăm să luaţi act de denunţarea unilaterală a Contractului de cesiune nr. A1063/27.09.2017, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat între dumneavoastră şi  Societatea Română de Televiziune, prezenta notificare fiind de asemenea aplicabilă şi valabilă pentru orice Anexe sau Acte Adiţionale la Contractul mai sus menţionat", se arată în document.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel