Starea Uniunii Europene. Ursula von der Leyen anunță ce urmează să se întâmple

Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susţine, miercuri, la Bruxelles, primul său discurs privind starea Uniunii. 

Acesta va fi urmat de o dezbatere, în plen, cu membrii Parlamentului European, anunţă Comisia Europeană. Ursula von der Leyen va vorbi despre activitatea Comisiei pentru a atenua criza economică şi sanitară provocată de COVID-19 şi va prezenta viziunea sa privind redresarea economică, lupta împotriva schimbărilor climatice şi situaţia din vecinătatea Europei.

Liderii grupurilor politice vor evalua activitatea Comisiei şi îşi vor exprima opiniile cu privire la priorităţile Comisiei pentru 2021. În fiecare an, în luna septembrie, preşedintele Comisiei Europene rosteşte în faţa Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanţ al realizărilor din ultimul an şi prezintă priorităţile pentru anul următor. De asemenea, expune soluţiile Comisiei la cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană şi idei pentru conturarea viitorului UE.

Discursul este urmat de dezbaterea plenară privind Starea Uniunii Europene, discuţiile concentrându-se asupra unor aspecte importante precum redresarea socială şi economică, schimbările climatice, şomajul în rândul tinerilor şi migraţia. Prima dezbatere privind starea Uniunii a avut loc la Strasbourg la 7 septembrie 2010, alături de preşedintele Comisiei în acel moment, Jose Manuel Barroso, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel