Programul Start-up Nation se află în stadiul normal al derulării lui şi cred cu tărie că rezultatele pe care le va aduce într-un interval de timp atât de concentrat în economia naţională vor fi unice în Europa, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer.
"Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, premierul Mihai Tudose mi-a cerut să fac o informare referitoare la stadiul şi situaţia implementării programului România Start-Up Nation, cel mai ambiţios program de finanţare dedicat antreprenorilor la început de drum, implementat până acum în România. Constat cu tristeţe că sunt foarte mulţi cei care vor să dezinformeze pe marginea acestui program în care eu, ca ministru, am crezut chiar din prima zi şi cred şi astăzi. Programul Start-up Nation se află în stadiul normal al derulării lui şi cred cu tărie că rezultatele pe care le va aduce într-un interval de timp atât de concentrat în economia naţională vor fi unice în Europa", afirmă Laufer, într-o declaraţie de presă.
Potrivit acestuia, numărul dosarelor verificate de cei 76 de angajaţi existenţi în toate cele opt agenţii teritoriale a ajuns la 10.000, iar cel al acordurilor de finanţare semnate personal cu fiecare în parte de către cei 76 de angajaţi existenţi în aceste unităţi s-a situat la 8.444.
"Tot volumul de muncă de mai sus a fost depus într-un interval de patru luni calendaristice din momentul lansării înscrierii electronice (15 iunie) şi momentul limită de semnare a tuturor contractelor (15 noiembrie)", a subliniat ministrul.
Câte credite au fost aprobate
Până în prezent, au fost aprobate 3.234 de credite punte, din care 1.342 Banca Transilvania, 1.214 BCR şi 678 CEC, ceea ce înseamnă că peste 650 milioane de lei stau în acest moment la dispoziţia celor care au semnat acordurile de finanţare şi au aplicat pentru un credit punte, se spune în declaraţia de presă a lui Ilan Laufer.
Numărul de dosare transmise de bănci la FNGCIMM se situează la 1.955 (771 BCR, din care 317 aprobate, 1.184 Banca Transilvania, din care 511 aprobate, 718 CEC, din care 136 aprobate).
În analiză la bănci se află alte 819 dosare, astfel: 443 la BCR, 147 la Banca Transilvania şi 219 la CEC.
"Având în vedere numărul creditelor aprobate şi numărul dosarelor transmise la FNGCIMM aflate în analiză (1.127-s-au scăzut din 1.955 dosarele aprobate), estimăm că, începând cu luna ianuarie, se vor prezenţa la decont în jur de 4.361 de beneficiari. Toţi cei care au depus cerere de plată sau rambursare au fost programaţi pentru certificare", afirmă Ilan Laufer.
Conform sursei citate, banii sunt în conturile agenţiilor teritoriale şi deja se efectuează deconturi.
"Menţionez că Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat nu are niciun control asupra celor două fonduri implicate în proiectul Start-Up Nation (FNGCIMM şi Fondul de contragarantare) acestea fiind în coordonarea directă a Ministerului Finanţelor Publice. În final, vreau să le mulţumesc tuturor celor din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi din Agenţiile pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare Export pentru implicarea în realizarea acestui obiectiv extrem de important din programul de guvernare, cu toate că anul acesta resursă noastră umană a fost mult subdimensionată pentru Start-Up Nation, colegii mei făcând voluntariat peste program şi în weekend ca să finalizăm semnarea acordurilor în conformitate cu procedura de finanţare şi angajamentele luate", a încheiat ministrul pentru IMM-uri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu