Cel puţin nouă state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană cer sancțiuni Belarusului în urma protestelor violente.
Uniunea Europeană a dat undă verde vineri pentru sancţionarea represiunii din Belarus în urma realegerii disputate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, au declarat oficiali europeni, relatează AFP, scrie Agerpres.
"Miniştrii de externe din UE au convenit să-i sancţioneze pe cei responsabili de represiune şi va fi întocmită o listă cu nume", a precizat sursa citată.
Cel puţin nouă state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană au cerut instituirea de noi sancţiuni împotriva Belarusului în urma alegerilor prezidenţiale contestate de opoziţie şi a represiunii care continuă împotriva manifestanţilor ce protestează faţă de realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, notează vineri Reuters.
Polonia, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia şi Danemarca au cerut într-o scrisoare comună măsuri restrictive împotriva oficialilor responsabili pentru desfăşurarea alegerilor încheiate cu realegerea lui Lukaşenko cu circa 80% din voturi şi pentru violenţele împotriva protestatarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News