Statele UE cresc la circa 1,5 miliarde de euro ajutorul militar pentru Ucraina

Euro
Euro

Uniunea Europeană va suplimenta cu 500 de milioane de euro fondurile destinate livrările de arme către Ucraina, suma alocată de UE în acest scop de la începutul invaziei ruse ajungând astfel la circa 1,5 miliarde de euro, relatează agenţia EFE. 

Banii pentru acest nou ajutor militar aprobat miercuri provin din Fondul European pentru Pace (EPF), constituit din contribuţii ale statelor membre. Ajutorul în sine constă în transferul către Ucraina de arme, echipamente de protecţie pentru armata ucraineană şi materiale sanitare.

Peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene a primit Ucraina

Săptămânile următoare vor fi decisive. În timp ce Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă în estul Ucrainei, este crucial să continuăm să ne intensificăm sprijinul militar destinat Ucrainei, pentru a-şi apăra teritoriul şi populaţia şi a preveni încă şi mai multă suferinţă, a menţionat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

De la începerea invaziei ruse asupra Ucrainei, aceasta din urmă a primit din partea SUA şi a aliaţilor săi peste 60.000 de rachete antitanc şi peste 25.000 de rachete antiaeriene, a anunţat săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.

Ucraina cere să primească mai multe arme occidentale, inclusiv arme grele, precum tancuri

Dar Ucraina cere să primească mai multe arme occidentale, inclusiv arme grele, precum tancuri, insistând că are nevoie de acestea pentru a face faţă unei ofensive majore a trupelor ruse aşteptată în Donbas, regiune pe care Moscova se concentrează acum după ce şi-a retras trupele din nordul Ucrainei. Însă experţi în domeniu cred că instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea armelor grele occidentale ar dura prea mult timp, considerând astfel mai utilă facilitarea furnizării unor echipamente de producţie sovietică cu care armata ucraineană este deja familiarizată.

În timp ce continuă să finanţeze înarmarea Ucrainei, Bruxellesul şi statele UE îşi sporesc coordonarea pentru a ajuta procurorii ucraineni şi pe cei ai Curţii Penale Internaţionale (CPI) să strângă dovezi despre posibile crime de război comise de Rusia.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a trimis marţi celor 27 de state membre o scrisoare cu o listă de cereri formulate de procurorul general al Ucrainei, printre acestea regăsindu-se trimiterea unor anchetatori care să documenteze crime de război, experţi criminalişti, echipe care să asigure păstrarea probelor în siguranţă, linii de comunicaţii securizate şi oferirea de instruire anchetatorilor ucraineni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel