Departamentul Justiției american a desemnat un reprezentant special în România și Bulgaria în vederea îndrumării juridice.
Justiția Statelor Unite ale Americii a desemnat un reprezentant special care să se ocupe de corupție, spălare de bani și crimă organizată în România și Bulgaria. Jessica H. Kim a fost prezentată Premierului bulgar, Boyko Borissov, de către ambasadorul SUA la Sofia, Herro Mustafa, conform Radioului Național Bulgar.
Aceeași sursă a transmis că Statele Unite vor sancționa oficialii și familiile acestora în cazul corupției, pentru a ajuta cele două țări să-și consolideze democrația și economia de piață liberă.
Profilul de Linkedin al lui Kim are ca descriere: ”Procuror federal reprezentând Departamentul de Justiție ce servește drept consilier legal în România și Bulgaria, oferind sectorului juridic îndrumare pentru a combate corupția în sectorul public, spălarea de bani și crima organizată. Staționată în Ambasada SUA din Sofia și Ambasada SUA din București”.
Jessica H. Kim a fost singurul proaspăt angajat care a primit „Premiul pentru contribuții extraordinare" de la procurorul general al Statelor Unite ale Americii, în acest an. „Jessica are o minte juridică extraordinară și este briliantă în sala de judecată" a spus procurorul american Benjamin Glassman.
„Munca în Departamentul Justiției este mai multe decât un simplu job; acest lucru cere cele mai înalte standarde ale profesionalismului", a spus procurorul general Jeff Sessions, adăugând: „Este adevărat pentru toți cei 115.000 de angajați. Dar este și mai adevărat pentru câștigătorii acestui premiu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu