Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat joi că este în curs de finalizare un plan privind respingerea cererilor de azil ale persoanelor care intră în ţară pe căi ilegale.
"Migranţii care cer azil vor trebui să se prezinte legal la un port de intrare", a declarat Trump presei, la Casa Albă. "Cei care aleg să ne încalce legile şi intră ilegal nu vor mai putea folosi pretenţii lipsite de valoare pentru a primi automat acces în ţara noastră", a adăugat el. Familiile de imigranţi ilegali care cer azil vor fi adăpostite împreună, în corturi, relatează Reuters.
Preşedintele a precizat că va emite săptămâna viitoare un ordin executiv în acest sens şi că planul este complet legal. Reuters menţionează că potrivit prevederilor legii americane a imigrării şi cetăţeniei orice imigrant poate solicita azil în SUA, indiferent dacă a intrat printr-un punct de control specificat sau pe altă cale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News