STATISTICĂ: Populaţia României a crescut cu 358 locuitori în septembrie

nascuti
nascuti

Populaţia României a înregistrat spor natural pozitiv şi în septembrie, în condiţiile în care numărul naşterilor l-a depăşit pe cel al deceselor cu 358, după ce în august populaţia crescuse cu 1.147 persoane, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul de născuţi-vii a fost în septembrie de 18.031 (10,3 la 1.000 locuitori), cu 2.192 mai puţini decât în luna septembrie, în timp ce numărul deceselor a fost de 17.673 (10,1 la 1.000 locuitori), în scădere cu 1.403 faţă de luna precedentă.

Faţă de septembrie 2010, numărul de născuţi-vii a scăzut cu 562, iar numărul deceselor a fost mai mic cu 1.392, se arată în comunicatul INS.

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în septembrie a fost de 110 (6,1 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii, rata fiind în scădere faţă de luna august, când a fost de 7,5 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), cu 47 mai mic faţă de luna septembrie 2010.

Potrivit INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna septembrie 15.033 căsătorii (8,6 căsătorii la 1.000 locuitori), în scădere cu 5.127 căsătorii comparativ cu luna precedentă. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat 2.336 divorţuri (1,33 divorţuri la 1.000 locuitori), cu 911 mai puţine decât în luna august.

Totodată, numărul căsătoriilor a fost în luna septembrie cu 811 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 160 divorţuri mai multe în luna septembrie 2011 decât în luna septembrie 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel