Cătălin Botezatu a fost impresionat de o stațiune de pe litoralul românesc.
De la Untold, Cătălin Botezatu a ajuns pe litoralul românesc. Designerul a fost pentru prima dată în stațiunea Vama Veche și spune că a fost impresionat. Creatorul de modă susține că s-a simțit ca peste hotare și nu se aștepta ca o stațiune de la malul mării noastre să se ridice la astfel de standarde. Designerul Cătălin Botezatu a vorbit despre experiența trăită în Vama Veche.
”E ceva superb, lume bună. Parcă nu ești în România. Am văzut niște locații… Deși, de-a lungul timpului, am auzit de Vamă lucruri frumoase și suculente ca povestiri, iată, la vârsta mea, pentru prima oară în viață, am ajuns aici. Inițial, am fost la ziua unui prieten care tot venea în Vamă la o vilă superbă. Când am intrat în ea mi s-a părut că mă aflu în altă țară. Totul era modern, de la decorațiuni, cameră, piscină… mi s-a părut o altă lume. Și nu doar aici. Aceeași impresie mi-au dat-o și alte construcții. Parcă nu făceau parte din acea Vamă de care auzisem eu. Să nu mai spun de plajele frumoase, de muzică, baruri, cluburile extraordinare cu decorațiuni frumoase” a spus designerul Cătălin Botezatu, pentru Fanatik.
Cătălin Botezatu a fost surprins plăcut să găsească oameni educați în Vama Veche și se declară încântat și de spiritul liber din zonă.
”M-a surprins să văd oameni foarte mișto și să văd partea de vamaioți, oamenii tipic vămii, dar și oameni ok, din toată țara. Oamenii vămii cu acel șarm, acea poezie, acea chestie unică, cum doar în România și în Vamă găsești. La polul opus se spune că, dacă nu ai cunoscut Mykonosul de acum 25 de ani, Mykonosul de atunci nu se mai compară cu Mykonosul de acum. Așa se întâmplă și cu Vama, unde rămân oamenii superbi ai Vămii, dar și oameni din toate păturile sociale, care vin și trăiesc liber acest spirit. Se integrează imediat. Până și eu am reușit să fac asta, datorită unor condiții” a continuat el, pentru sursa citată.
”Mâncarea este extraordinară în Vamă, varietatea… Faptul că poți mânca peste tot pește proaspăt. Pescarii vin la prima oră, este un vibe fantastic. Îmi pare rău că am descoperit atât de târziu, dar, în același timp, știu că am o destinație aproape de București și pot oricând, la numai 2 ore și jumătate, să mă simt extraordinar. Să mă simt liber, să mă simt bine, să mănânc bine. E nemaipomenit. Ceea ce se întâmplă cu acest loc minunat din România efectiv e o experiență, pe care toți cei care nu au trăit-o, trebuie să o trăiască, indiferent de nivel, de clasă socială” a continuat creatorul de modă.
”Am un final de vară tumultuos. În perioada 22-24 august merg la Arad Fashion Week, unde prezint în fața Casino-ului. De acolo plec la Sibiu, la Palatul Brukenthal, unde fac o prezentare pe data de 26 august. În septembrie merg la Festivalul de film de la Veneția, cu brand-ul nostru de bărbați, Vigo, și veți vedea asta, îmbrac celebrități masculine. După Veneția urmează Timișoara Fashion Week și apoi Săptămâna Modei de la New York.
Mă întorc pe continent pentru Grecia, Atena, unde am șansa să fac o prezentare chiar în fața celebrului Acropole. Din Grecia plec la Fashion Week Paris, unde, alături de Clara Rotescu și alți designeri autohtoni, voi face o prezentare la celebrul Hotel Ritz. Aceasta e agenda pe scurt, până la încep lunii noiembrie”, a punctat Cătălin Botezatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu