Reprezentanţii Ministerului Turismului şi cei ai Consiliului Judeţean Sibiu au semnat miercuri un contract prin care se vor investi peste 3,5 milioane de lei într-o bază nouă Salvamont, care va fi gata peste doi ani, potrivit autorităţilor.
Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a explicat că numărul accidentelor montane a crescut până la 163 în 2018, la Păltiniş, aici fiind vorba de peste o jumătate de milion de turişti care vin doar iarna, la schi.
"Vă pot spune că de când s-a deschis domeniul schiabil, resortul Arena Platoş, într-un an au fost în jur de 500.000 de practicanţi ai sporturilor de iarnă doar pe pârtiile de schi, oameni care au plătit bilete. Pe lângă aceştia sunt foarte, foarte mulţi turişti care practică drumeţiile montane sau vin într-o excursie până la Păltiniş; numărul acestora nu este cuantificat. (...) Din observaţiile pe care le facem, numărul turiştilor este în continuă creştere", a declarat Adrian David, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Demersurile Consiliului Judeţean Sibiu pentru construcţia unei baze moderne Salvamont la Păltiniş au început în urmă cu 15 ani, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
Staţiunea Păltiniş dispune de peste 1.000 de locuri de cazare omologate, şapte pârtii de schi şi nouă restaurante clasificate, potrivit Consiliului Judeţean Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News