Staţiuni devastate, plaje inundate, maşini luate de ape. Cauzele dezastrului de pe litoralul românesc, după ploile din ultimele ore

Sursa foto: Facebook Furtuni România - Prognoze, avertizãri şi analize meteo
Sursa foto: Facebook Furtuni România - Prognoze, avertizãri şi analize meteo

Climatologul Roxana Bojariu a explicat care au fost cauzele ploilor torenţiale şi a furtunilor de la malul mării din ultimele ore.  
 

"Acel ciclon, sistem de joasă presiune care a staționat în zona Mării Negre, a fost alimentat și de o suprafață foarte caldă a mării, avem temperaturi record. E o cantitate foarte mare. Problema este că această cantitate mare de precipitații într-o zonă precum Dobrogea și litoral nu are în mod natural un sistem hidrografic foarte dezvoltat care să preia o parte din apă, pe de o parte, pe de altă parte nici bazine, acolo sunt foarte mici. E vorba și de seceta care a fost până acum și lucrul acesta aduce caracteristici în plus, pe un sol foarte tasat și fără resurse. Lucrul ăsta amplifică uneori efectele inundațiilor. E vorba și de contribuția schimbărilor climatice, pentru că suprafața Mării Negre are temperaturi din ce în ce mai mari. Au fost temperaturi de peste 27 grade, foarte mari", a declarat Roxana Bojariu, climatolog, la Digi24.

Peste 500 de apeluri la 112

Peste 500 de apeluri care semnalau diverse situaţii de urgenţă înregistrate în urma fenomenelor meteo extreme înregistrate în judeţul Constanţa în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă au fost înregistrate de către dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Potrivit unei informări transmise de reprezentanţii ISU "Dobrogea" al judeţului Constanţa, apelurile au fost înregistrate până la ora 6,00 a dimineţii.

Conform sursei citate, peste 300 de pompieri sunt se află în teren, cu 21 de mijloace de intervenţie, pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună.
"Rugăm cetăţenii să rămână la adăpost"

"Acţionăm pe raza judeţului Constanţa cu precădere în localităţile Chirnogeni, Comana, Amzacea, Pecineaga, Moşneni, 23 august, Mangalia, Neptun, Costineşti, Tuzla, Eforie, Agigea, Techirghiol, Valu lui Traian, Constanţa, Topraisar, Limanu", menţionează informarea transmisă de ISU.

În urma fenomenelor meteo extreme produse în cursul nopţii nu au fost înregistrate victime.

Codul Roșu de inundații se prelungește

"În cursul acestei dimineți, hidrologii I.N.H.G.A. au prelungit Codul Roșu pentru râurile din jumătatea de sud a judeţului Constanţa, până mâine, la ora 12:00.

Totodată, râurile din județul Constanța se află sub incidența Codului Portocaliu până mâine, la ora 16:00, iar Codul Galben este activ până duminică, la miezul nopții, pe râurile din Dobrogea, în județele Constanța și Tulcea.

Avertizarea Hidrologică Codu Roșu vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale. 

Acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din zona litorală a judeţului Constanţa, situate la sud faţă de Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Recomandăm populației respectarea măsurilor dispuse de autoritățile de la nivel național, județean sau local cu responsabilități ȋn gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații", transmite Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel