Statuia Prințesei Diana, lipsită de viață. „E noua Fecioară Maria? Nu și-a băgat Charles mâna?”, scrie un critic de artă

Britanicii au reacționat la statuia Prințesei Diana.

Fiii Prințesei Diana, William și Harry, au comandat o statuie cu mama lor, iar inaugurarea a avut loc ieri, 1 iulie, în ziua în care Lady Di ar fi împlinit vârsta de 60 de ani. Totuși, nu toți britanicii au fost bucuroși să vadă execuția comenzii Prinților William și Harry.

Criticul de artă Jonathan Jones a scris un editorial pentru The Guardian despre gestul al cărui rezultat final nu este chiar cel mai bun. „Statuia Dianei făcută de Ian Rank-Broadley, comandată de fiii săi, a fost ținută secretă până la inaugurare de parcă ar fi fost provocatoare. Uitându-mă prin arhivele artistului, am observat că are o pasiune pentru nud și a creat statuia pentru Felix Dennis numită «Lordul Rochester, curva sa și o maimuță». Acest lucru a ridicat posibilitatea fascinantă ca statuia să o înfățișeze pe Diana goală, iar toată lumea să se enerveze”, a scris el.

Diana stă într-o poziție țeapănă și fără viață

„În schimb, lucrarea este alta. O Diana mai mare decât viața, care stă într-o poziție ciudată, țeapănă și fără viață, cu o față mai bărbătească decât îmi aduceam aminte, modelată se pare de degete groase, cu mănuși și fără poză ca model, protejează doi copii cu brațele în timp ce un al treilea se află în spate.

Este o imagine religioasă care scoate în evidență cele mai fără gust aspecte ale simpatizării prințesei. Ea merită să fie ținută minte. Însă trebuie să fie o protectoare colosală a tuturor copiilor? Dacă așa o văd Harry și William, este problema lor. Dar lucrarea arată de parcă reprezintă o nouă religie. Seamănă foarte mult cu una dintre cele mai mari imagini ale Fecioarei Maria din creștinătate, cea a lui Piero della Francesca. (...) Așa că această sculptură ne invită să o vedem pe Diana drept noua Fecioară Maria sau ca pe Isis cu fiul său, Horus. Și ne spun că nu vor să fie un altar?”, a adăugat criticul de artă pentru The Guardian.

Sigur nu și-a băgat Prințul Charles mâna? Doar el putea să o strice așa

„Poate că este un altar, dar nu pentru iubitorii de artă sau pentru oricine căruia i se face ușor rușine. Poate nici măcar pentru cei mai sinceri credincioși ai Dianei, fiindcă simbolismul emoțional al statuii este subminat de urâțenia estetică. Emană același timp de represiune și formalitate pe care Harry l-ar fi respins. Suntem siguri că Charles nu și-a băgat mâna? Arată de parcă ar fi vorba de gustul artistic insipid al său. Realismul plat și rezervat, îndulcit de încercarea vagă de a crea ceva intim, fac această statuie o bucată de nonsens fără suflet și fără personalitate”, se mai arată în articol.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel