Un muzeu din Texas a scos o statuie a lui Donald Trump pentru că era lovită constant de vizitatori.
Un muzeu de ceară din Texas a fost nevoit să scoată o statuie a fostului președinte american Donald Trump, pentru că era lovită în mod constant de vizitatori, scrie The Independent. Au dus-o într-un depozit pentru că vizitatorii au lovit-o și zgâriat-o în mai multe rânduri, ceea ce a dus la deteriorarea gravă a acesteia.
„Când este vorba de o figură politică de rang înalt, atacurile pot fi o problemă”, Clay Stewart, directorul regional al Ripley Entertainment
Înaintea alegerilor prezidențiale din SUA de anul trecut, muzeul Madame Tussauds din Berlin a aruncat la gunoi statuia de ceară a lui Donald Trump. La acel moment, gestul a fost interpretat drept o reprezentare a așteptărilor cu privire la scrutin.
„Noi,aici la Madame Tussauds Berlin, am decis să scoatem statuia de ceară a lui Donald Trump ca măsură preventivă”, a spus atunci Orkide Walcindag, directorul de marketing al muzeului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News