EXCLUSIV  Statuile cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au creat controverse. Ce spun oamenii. Liiceanu a pledat pentru ele / foto

Închinat celor mai importante voci ale exilului românesc – Monica Lovinescu (1923–2008) și Virgil Ierunca (1920–2006) –, acest monument, operă în bronz a sculptorului Virgil Scripcariu, a fost inițiat și realizat de Fundația Humanitas Aqua Forte, cu sprijinul companiei Dedeman, și a fost donat orașului București cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu. Statuile au o valoare de 360.000 lei. Proiectul de hotărâre a fost elaborat la propunerea consilierului general USR Nicorel Nicorescu.

Statuia trebuia amplasată cu mult timp în urmă, dar lucrurile s-au lovit de birocrație. Ansamblul de statui s-a blocat în avize peste avize. În București este foarte greu să pui o statuie, așa că lucrurile s-au amânat până acum.

Gabriel Liiceanu, reprezentant al Fundaţiei Humanitas Aqua Forte, a pledat, în cadrul şedinţei CGMB, pentru adoptarea proiectului, subliniind că Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au fost repere ale societăţii româneşti în cea de-a doua parte a secolului XX.

„În timp ce, sub comunism, poporul român nu cunoştea libertatea cuvântului, întrucât gurile noastre erau absolut zăvorâte, ei au vorbit în locul nostru, făcându-ne să putem respira în epoca totalitarismului oxigenul adevărului. Asta a însemnat enorm, pentru că timp de 30 de ani, milioane de români au putut să înţeleagă ce se întâmplă cu ei, să îşi păstreze speranţele, să ştie încă ce înseamnă a rosti adevărul, fără nicio cenzură. Aceştia oameni au însemnat enorm pentru România”, a spus el.

Oamenii s-au strâns la fața locului neștiind despre ce statuie este vorba. Nu era nicio plăcuță de șantier care să informeze trecătorii. Am fost să vedem și noi ce spun oamenii despre statuia dedicată Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. 

Lumea care s-a strâns în jurul ansambului a început să-și dea cu părerea. Unul dintre privitori le spunea celorlalți că statuia este dedicată Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. Altul a întrebat „dar cine este Virgil Ierunca?”

„Soțul Monicăi Lovinescu”, a răspuns altul.

Un bunic a întrebat: „dar ce sunt creaturile acelea de pe stâlp?”

Altul i-a răspuns: „Stâlpul acela este, de fapt, o antenă de radio pentru că ei vorbeau la Radio Europa Liberă. Iar monștrii aceia sunt comuniștii”.

Monica Lovinescu, critic literar şi eseist, stabilită în Franţa, după 1947, a fost una dintre personalităţile centrale ale exilului românesc, una dintre vocile cele mai cunoscute ale criticii literare româneşti, prin intermediul postului anticomunist Radio Europa Liberă.

Altul a întrebat: „Și de ce sunt înveliți în hârtie igienică? Sau ce e ăla: Un bandaj care-i înconjoară? Văd că iese și o mână pe acolo. Nu prea înțeleg. Hârtia aia o face aluzie la Rebengiuc care a venit cu hârtie igienică la TVR ca să șteargă comuniștii la gură în 1989?”.

„Este banda de magnetofon”, a spus un alt trecător.

Din 1962 a început colaborarea la Radio Europa Liberă, unde, din 1967, a realizat emisiunea săptămânală „Teze şi antiteze la Paris", a scris cronici literare despre literatura română pentru emisiunea „Actualitatea culturală". În această perioadă, Monica Lovinescu a devenit, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una din marile voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă.

După Revoluţia din 1989, după întoarcerea în ţară, a publicat mai multe cărţi de memorialistică şi despre literatura română şi contextul acesteia din trei decenii, cele mai multe publicate de Editura Humanitas. Din ciclul „Undelor scurte" menţionăm: „Seismograme. Unde scurte" (1993), „Posteritatea contemporană. Unde scurte" (1994), „Est-etice. Unde scurte" (1994), „Pragul. Unde scurte" (1995) şi „Insula şerpilor. Unde scurte" (1996), ultimul cuprinzând perioada anilor 1988-1989.

A murit la 20 aprilie 2008, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, la 15 km de Paris. A fost decorată post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.

La 25 aprilie 2008, urnele funerare ale Monicăi Lovinescu şi soţului ei, care murise în septembrie 2006, au fost aduse în ţară. Au fost depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti, şi în cele din urmă, la 16 mai 2008, au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News