Statuile din Jardin des Plantes, degradate de intemperii, restaurate printr-o campanie publică

Douăzeci şi patru de statui din bronz, marmură şi piatră aflate în Jardin des Plantes din Paris, degradate şi oxidate de poluare şi intemperii, vor fi restaurate graţie unei campanii publice, lansată în Franţa de Fundaţia Patrimoniului şi de Muzeul Naţional de Istorie Naturală, informează AFP.

"Costul total al campaniei se ridică la 213.000 de euro, bani pe care sperăm să îi obţinem până la sfârşitul primului semestru din 2020. A existat un element de urgenţă care ne-a determinat să facem apel la publicul larg. Starea şi costul restaurării fiecărei statui sunt foarte diferite", a declarat Alexis Ferrat, directorul departamentului de mecenat din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală, cu ocazia unei vizite organizate în Jardin des Plantes pentru reprezentanţii presei.

Aceste statui foarte elegante, cele mai multe fiind comenzi de stat, reprezintă personaje celebre de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea - Buffon, Lamarck, Fremiet, Bernardin de Saint-Pierre - nimfe sau reprezentări ale zeiţei Venus - precum "Nymphe tourmentant un dauphin" şi "Venus genitrix" - iar altele reprezentând figuri alegorice, precum Îmblânzitorul de şerpi şi Femeia cu Arc.

Multe dintre ele reprezintă animale precum lei, urşi, sau marabu.

"Bugetul nostru de funcţionare nu răspundea acestor situaţii de urgenţă. Operaţiunile punctuale nu erau de ajuns. Pe lângă restaurare, un astfel de proiect implică şi finanţarea unei întreţineri regulate a statuilor" şi încheierea unor "protocoale" cu administratorii grădinilor, a explicat Alice Lemaire, o specialistă în conservare.

Anumite statui, gri sau verzui, sunt extrem de deteriorate de colonii de microorganisme - alge, licheni şi muşchi -, de desene în graffiti, fisuri şi din cauza degradării punctelor de joncţiune cu soclurile lor. Acestor elemente li se adaugă oxidarea bronzului, ce provoacă o dispariţie progresivă a patinei. Anumite inscripţii şi basoreliefuri nu mai sunt lizibile.

Mai multe niveluri de donaţii au fost propuse. Începând de la un anumit prag, donatorii vor beneficia de invitaţii la evenimente organizate în Jardin des Plantes, de permise anuale şi de vizite private.

Companiile sau persoanele private care vor dona 10.000 de euro vor avea dreptul ca numele lor să fie trecute pe un cadran care le asociază cu statuile restaurate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel