Statul a început executarea Companiei Naționale a Huilei, cel mai mare datornic al său. Vezi care sunt minele vizate

mina
mina

CNH îşi va pierde trei dintre cele şapte mine pe care le exploatează în contul datoriei de 1,8 miliarde de lei către stat. Celelalte patru vor fi vândute sau înglobate într-o altă companie.

Guvernul a decis să preia trei dintre cele şapte mine ale Companiei Naţionale a Huilei pentru a acoperi o parte din uriaşa datorie de 1,8 miliarde de lei pe care compania minieră o are la buget. Decizia a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă ce urmează a fi semnată de premierul Emil Boc, iar minele în cauză sunt Petrila, Uricani şi Paroşeni care trebuie, oricum, închise până în 2018.

Cele trei mine au fost alese în urma unui calcul cu mai multe variabile prin care s-a hotărât că sunt cele mai ineficiente. Restul de patru mine vor fi vândute oricui este interesat să le preia, a spus, pentru money.ro, director pe Minerit şi Resurse Minerale în cadrul Ministerului Economiei.

Pentru că cele trei mine executate de Fisc nu valorează nici pe departe cât datoria CNH la stat, ele vor mai continuă să producă o perioadă în contul datoriei, după care vor fi închise. Valoarea lor va fi deteminată de un evaluator independent până la sfârşitul acestei săptămâni.

Dintre cei 9.000 de mineri care îi mai are compania, circa 900 dintre ei vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel