În ciuda numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus la nivel mondial, un stat reprezintă un model în lupta contra COVID-19.
O spune epidemiologul şef al SUA, Anthony Fauci, despre Vermont, un stat din SUA. "Dincolo de faptul că sunteţi un stat mic, ar trebui să fiţi un model pentru cum se păstrează o rată mică a pozitivării la testele COVID-19. Puteţi redeschide, în curând, economia într-o manieră sigură şi prudentă", a declarat acesta într-o conferinţă de presă.
Vermont a înregistrat 273 de cazuri la suta de mii de locuitori de la începutul pandemiei, potrivit unui raport al New York Times. "Mesajul pe care aş vrea să îl transmit oamenilor din acest stat este că pandemia nu e gata, iar virusul este un duşman formidabil. Dacă îi daţi oportunitatea să revină, va profita", a mai spus Fauci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu