Germania caută un consilier extern pentru a evalua opţiunea pentru participaţia deţinută la a doua mare bancă listată, Commerzbank, arată oferta publică de licitaţie publicată săptămâna aceasta, transmite Reuters.
Berlinul, prin Autoritatea financiară federală, care supervizează investiţiile statului, a postat o ofertă publică privind găsirea unui expert financiar "pentru consultaţii legate de participaţia deţinută la Commerzbank".
Statul german este cel mai mare acţionar al băncii, cu o participaţie de aproximativ 15%.
În această perioadă acţiunile băncii sunt aproape de cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, după eşecul proiectului de fuziune cu rivala Deutsche Bank.
Vineri, Ministerul de Finanţe a anunţat că va căuta un consilier extern pentru a evalua modelul de afaceri al Commerzbank şi pentru "a iniţia recomandări strategice privind gestionarea participaţiei deţinute de stat".
În timpul crizei financiare din 2008/2009, Guvernul german a intrat în acţionariatul Commerzbank, achiziţionat participaţia la un preţ de aproximativ 26 de euro per titlu.
Vineri, acţiunile Commerzbank înregistrau un declin de 1,74%, la 5,30 euro, aproape de cel mai scăzut nivel, înregistrat în august 2016.
În prezent, conducerea Commerzbank lucrează la un nou plan strategic care urmează să fie prezentat până la sfârşitul anului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu