Statutul aleşilor locali, reexaminat ca urmare a deciziei CCR

Camera Deputaţilor a reexaminat, miercuri, propunerea legislativă de modificare a Statutului aleşilor locali, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, stabilind să rămână nemodificată prevederea potrivit căreia fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum şase luni. 

S-au înregistrat 185 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă" şi 91 de abţineri. Deputaţii au modificat doar formularea articolului 75 care prevede că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită zonă dacă au posibilitatea să anticipeze că votul lor este decisiv în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte, care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru rude". 

Forma stabilită de plen este că "aleşii locali au un interes personal într-o anumită zonă dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii din care fac parte ar putea reprezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru rude". Această modificare vine după ce în decizia Curţii Constituţionale se precizează că se admite obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la articolul 75 şi se resping toate celelalte obiecţii. 

Iniţial, proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de for decizional, în iulie anul trecut, dar preşedintele Klaus Iohannis l-a sesizat la CCR. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional în acest caz. 

Vezi şi: Cele mai populare diete din lume. Nu dai greș dacă le urmezi

Negocieri procuror-șef european. Anunț pentru Kovesi, de la Bruxelles

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel