Validatoarele inteligente vor fi disponibile în toate mijloacele de transport în comun în maximum o lună şi, astfel, vom putea valida direct cu cardul bancar titlurile de călătorie, a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Caravana Smart City, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ.
'Pe partea de digitalizare s-au luat nişte măsuri. Începând de anul trecut s-a implementat şi în Bucureşti aplicaţia 24play pentru plata titlurilor de călătorie şi a abonamentelor. De luna trecută abonamentele pentru elevi şi studenţi pot fi eliberate şi pentru o perioadă mai mare de o lună, astfel încât aducem beneficii majore acestei categorii. Ne dorim ca pe viitor să avem o aplicaţie online printr-o legătură cu Ministerul Educaţiei, în aşa fel încât tineretul să fie primul beneficiar al achiziţiei online de abonamente.'
'Anul trecut am declanşat procedura de achiziţie pentru validatoare inteligente, iar începând de săptămâna trecută s-a început montajul şi în maxim o lună vom putea valida direct cu cardul bancar în toate mijloacele de transport în comun. Am digitalizat în totalitate centrele de vânzare şi peste tot se plăteşte cu POS. Ne implicăm în continuare pentru integrarea acelor vending machine care există în centrele comerciale. Vor exista 2.000 de puncte de vânzare de acest fel cu beneficii imense', a menţionat Criţ.
Acesta a amintit, totodată, de două proiecte aflate în derulare, respectiv pentru modernizarea liniilor de tramvai 40 şi 55.
'Aş pleca de la un moment zero, al semnării contractului de delegare pentru o perioadă de zece ani cu Asociaţia Metropolitană de Transport Bucureşti-Ilfov, cu o valoare de circa 14 miliarde de lei. E adevărat, sunt provocări multe dat fiind faptul că, în ultima perioadă, nu s-a investit în zona de infrastructură şi în achiziţia de material rulant. Avem proiecte. Am început cu studiile de fezabilitate la nivel DALI (Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, n.r.) pe care le-am furnizat municipalităţii, astfel încât să putem accesa fondurile necesare investiţiilor, iar primele două proiecte au trecut prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti:
E vorba despre liniile 40 şi 55. Lucrăm în continuare şi furnizăm toate DALI-urile cu un termen de 7 iunie 2022. Acest lucru înseamnă modernizarea a 50,2 km de cale de rulare pentru tramvai, necesară atât de mult măririi vitezei de circulaţie a tramvaielor, pe de o parte, şi utilizării tramvaielor noi care o să sosească începând de luna viitoare în Bucureşti. E vorba despre cele o sută de tramvaie de 36 de metri, finanţate prin POR (Programul Operaţional Regional, n.r.). În conformitate cu contractul semnat cu furnizorul, acesta e obligat să livreze câte patru tramvaie în fiecare lună. Primele tramvaie vor intra pe linia 41, iar următoarele pe linia 32', a spus directorul general al STB. De asemenea, Criţ a punctat că STB a finalizat documentaţia de atribuire pentru achiziţia a 100 de tramvaie de 12 metri şi documentaţia pentru achiziţia a 22 de tramvaie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
'E clar că trebuie să identificăm şi alte surse de finanţare şi în zona de infrastructură trebuie să facem tot ceea ce e posibil pentru a atrage fonduri din toate părţile. Poate chiar municipalitate ar trebui să se împrumute, pentru că orice modernizare aduce beneficii majore după aceea în exploatare', a apreciat şeful STB.
În viziunea acestuia, deşi s-a reluat licitaţia pentru achiziţia a o sută de autobuze electrice, 'avem o întârziere foarte mare'.
'În ultimii ani s-a luat măsura separării infrastructurii liniei de tramvai de zona carosabilului cu avantaje majore, cu o creştere a vitezei de circulaţie de la circa 13 km/h la circa 16 km/h. Ca noutate, ţin să anunţ că o să finalizăm terminalul de pe strada Graţioasă, aflat în situaţie de blocaj de câţiva ani. E vorba de linia 5, care va face legătură între zona Băneasa şi centrul Capitalei.
De asemenea, e în discuţie modernizarea celor 4 kilometri care au rămas nemodernizaţi pe linia 5. Mai sunt multe de făcut pe parte de modernizare peroane pe linia 41, dar credeţi-ne că ne implicăm şi până la sfârşitul anului totul va fi funcţional, astfel încât să nu mai avem peroane mai scurte decât lungimea tramvaielor.
Mai mult decât atât, în cadrul municipalităţii s-a reluat licitaţia pentru circa o sută de autobuze electrice după discuţii purtate de către operatorul de transport cu responsabilii din primărie. Avem o întârziere foarte mare, din păcate. Acest proiect trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2023 şi ne dorim o atribuire cât mai rapidă. Am solicitat ca această licitaţie să ia în considerare vehicule cu caracteristici omologate deja în Uniunea Europeană, fără caracteristici suplimentare, adică la livrare doar acel pantograf de alimentare să fie pus suplimentar', a susţinut Adrian Criț, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu