STB începe decontaminarea vehiculelor

STB
STB

Societatea de Transport Bucureşti SA începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant, dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restul troleibuze.

Alegeri prezidentiale 2024

"Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele", informează STB SA într-un comunicat.

Conform sursei citate, în paralel, tot pe timpul nopţii, STB SA a început un program de curăţare a celor 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc.

Totodată, sunt curăţaţi de vegetaţie şi vopsiţi la bază aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare.

STB SA face apel la călători să respecte eforturile angajaţilor şi păstreze curăţenia atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un comportament şi spirit civic responsabile. În cazul în care un vehicul aflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curăţeniei, călătorii pot comunica acest lucru, menţionând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare şi linia pe care circulă acesta, la email relaţ[email protected] pentru a se interveni operativ, precizează comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel