Oamenii de știință au făcut o descoperire cel puţin ciudată. O creatură marină acoperită de pene, cu brațe asemănătoare unor tentacule.
Cercetătorii i-au dat numele de Promachocrinus fragarius sau... ”Strawberry” (căpșună), şi asta pentru că în vârful brațelor are niște formațiuni cu brobonele care aduc cu acest fruct. Steaua de mare poate avea 10 sau 20 de brațe, după cum a explicat profesorul de biologie marină Greg Rouse, de la Universitatea din California, San Diego, unul dintre cei care luat parte la studiu.
Vietatea de-a dreptul deosebită face parte din specia Crinoidea, familie din care fac parte și aricii de mare, scrie Business Insider. Aceasta poate ajunge la o lungime totală de până la 20 de centimetri, însă exemplarul cu pene pare să aibă o lungime mai mare cu 10 cm decât în mod obişnuit.
A fost descoperită în cursul unor misiuni care s-au desfășurat în perioada 2008 – 2017 şi este doar una dintre speciile de stele de mare cu pene descoperite în Antarctica. Prima a fost Promachocrinus kerguelensis, iar de atunci s-au tot găsit specii înrudite, la care diferă, în principal, numărul de brațe.
Stelele de mare se hrănesc de obicei cu diverse organisme marine, cum ar fi moluște, crustacee și alte nevertebrate mici. Unele pot avea și un regim alimentar bazat pe materie organică găsită pe fundul marin. Un aspect interesant este că stomacul lor poate fi eversat și introdus în interiorul cochiliei unei moluște, unde digeră hrana, după care acestea își retrag stomacul înapoi în corpul lor.
În unele culturi, stelele de mare pot avea semnificații simbolice, reprezentând diverse concepte legate de frumusețe, armonie și conexiune cu natura marină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News