Steag negru arborat pe primăria Sfântu Gheorghe, pe 24 ianuarie

Primăria Covasna
Primăria Covasna

Drapelul negru, care a putut fi văzut marţi pe clădirea Primăriei Sfântu Gheorghe, a fost arborat în memoria unei personalităţi locale, deţinătoare a Premiului Pro Urbe, şi nu are nici o legătură cu sărbătorirea Zilei Unirii, a declarat viceprimarul municipiului, Sztakics Eva. 

'Categoric nu are nicio legătură. Săptămâna trecută a murit domnul Laszlo Attila, laureat al Premiului Pro Urbe şi atunci a fost pus steagul de doliu, iar acum a încetat din viaţă şi domnul Szots Daniel, de asemenea o personalitate a comunităţii noastre, care a fost distins cu acest premiu. În memoria lui a fost pus steagul de doliu, aşa cum am procedat de fiecare dată până acum în astfel de situaţii. Este o întâmplare că decesul a coincis cu această sărbătoare şi categoric steagul nu are nici o legătură cu Ziua Unirii', a declarat Sztakics Eva. 

Steagul negru a fost arborat şi anul trecut, pe 24 ianuarie, pe faţada Primăriei Sfântu Gheorghe, iar gestul a fost interpretat de către unii dintre membrii comunităţii româneşti drept o jignire la adresa sărbătorii naţionale. 

La acea dată, conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a explicat că însemnul a fost arborat în memoria lui Sinka Mozes, un alt laureat al Premiului Pro Urbe, care murise în urmă cu câteva zile, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel