Florin Talpan a contestat dreptul de joc al câtorva fotbaliști de la Academia Rapid înaintea meciului direct pierdut de CSA Steaua, scor 0-2
Este vorba despre jucătorii Ionuț Voicu, Vasile Maftei, Daniel Niculae, Marian Vlada și Petre Goge. Azi, Comisiile de la AMFB au dat verdictul: contestația juristului CSA a fost respinsă!
CSA Steaua solicita ca Rapidul să piardă meciurile la masa verde și să promoveze în locul lor.
Decizia nu e una definitivă, iar reprezentanții CSA Steaua pot face recurs. În cazul în care vor avea câștig de cauză la apel, steliștii vor câștiga cu 3-0 la masa verde meciul cu Rapid, care a decis echipa pentru barajul de promovare, informează GSP.
Hotărârea l-a enervat peste măsură pe Talpan, care a avut o reacție nervoasă în sala de comisie de la AMFB. Talpan s-ar fi răstit la cei prezenți, în special la Paul Mincu, juristul Ligii Profesioniste, scrie GSP care citează surse proprii.
Talpan a cerut Comisiei să-i fie prezentate integral toate contractele jucătorilor de la Academia Rapid, însă nu a primit informațiile cerute, fiindu-i arătate doar primele pagini ale contractelor solicitate. Din nou, juristul CSA Steaua a reacționat agresiv, răstindu-se la cei prezenți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News