Steaua transferă pentru Champions League. Ce golgheter a revenit în Ghencea

Cu câteva ore înainte de trimiterea către UEFA a listei oficiale cu jucătorii pe care se va baza în grupele Champions League, Steaua s-a întărit cu doi fotbaliști: mijlocașul central Ionuț Neagu și atacantul Pantelis Kapetanos.

Ionuț Neagu (23 de ani) a fost adus de "roș-albaștri" de la Oțelul Galați, în schimbul sumei de 500.000 de euro, urmând să aibă un salariu de 10.000 de euro pe lună, potrivit sport.ro.

Al doilea transfer de Champions League al Stelei este Pantelis Kapetanos, revenit în Ghencea după doi ani petrecuți la CFR Cluj.

În schimbul atacantului de 30 de ani, "roş-albaştrii" vor achita clujenilor 200.000 de euro. Grecul va deveni cel mai bine plătit jucător din lotul Stelei, urmând să încaseze un salariu anual de 240.000 de euro, potrivit gsp.ro. Kapetanos a înscris 32 de goluri în 83 de meciuri disputate în tricoul Stelei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel