Ștefan Deaconu reprezintă România la cel mai înalt nivel în arbitrajul comercial internațional

Ștefan Deaconu
Ștefan Deaconu

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) salută numirea președintelui Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, Ștefan Deaconu în funcția de arbitru desmenat din partea României în cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiți (ICSID), parte a Băncii Mondiale.

ICSID, înființată în 1966, este cea mai importantă instituție din lume dedicată soluționării diferendelor privind investițiile internaționale, prin conciliere, mediere, și arbitraj. În prezent, există un număr de 165 de state semnatare a „Convenției privind sluționarea litigiilor privind investițiile între state și resortisanți ai celorlalte state”, documentul care a stat la baza înființării ICSID.

„Desemnarea dlui Ștefan Deaconu ca arbitru comercial reprezentant al României în cadrul celei mai puternice insitutiții de profil din lume, ICSID, nu este altceva decât o recunoaștere a meritelor probabil a celui mai bun profesionist în domeniu din țara noastră. Dl Ștefan Deaconu este președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, începând din anul 2015, fiind reales cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat în luna septembrie 2023.

Nu în ultimul rând, trebuie să readucem aminte opiniei publice faptul că dl Ștefan Deaconu face parte din echipa de avocați care a reușit să evite o adevărată catastrofă financiară pentru România, și aici mă refer la procesul Roșia Montană. Sunt ferm convins că dl Ștefan Deaconu va reprezenta cu succes România în cadrul ICSID, cunoscându-i îndeaproape atât capacitatea de muncă, cât și profesionalismul cu care tratează fiecare caz în parte”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel