Ștefan Pălărie, senator USR, a abordat în emisiunea „Ce se întâmplă?” cu Răzvan Dumitrescu tema prăbușirii PNL și a jocurilor de culise din coaliție.
Ștefan Pălărie, senator USR, a fost în direct la DC News TV, DC News și Știridiaspra. Acesta a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă?” cu Răzvan Dumitrescu. În cadrul discuțiilor, Ștefan Pălărie, a oferit o analiză asupra prăbușirii PNL și a jocurilor de culise din coaliția de guvernare.
"Eu cred că PNL-ul este în prăbușire, iar un PNL în prăbușire ar fi putut să alimenteze în interior o revoltă, ca pe corăbii. Nu am găsit altă 'rimă'. Pirații pur și simplu se supără pe conducerea lor, nu o mai găsesc legitimă și vor să o schimbe. Probabil că PSD-ul s-a temut de o astfel de revoltă în PNL. 'Adică stai puțin, stai că noi totuși suntem de dreapta și nu suntem unde ar trebui să fim, în logica unor liberali autentici'. Mă rog, această etichetă de mult s-a dezlipit, nu mai are adeziv pentru PNL. Acești oameni ar fi putut să se revolte și în felul acesta să se rupă de tot ce înseamnă Iohannis, Bode, Ciucă și mecansimul care este la vârful PNL în momentul de față", a spus Ștefan Pălărie.
"Probabil pentru a nu risca un astfel de scenariu, această alianță contra firii ajunge să fie din ce în ce mai vulcanică, în convulsii, și acest lucru îl vedem acum în alegerile locale. Maniera în care PSD și PNL sunt capabile să se înțeleagă pentru a avea candidaturi locale este cât se poate de limpede. Mie mi se pare că observăm cu toții, și un om educat care urmărește un pic fenomenul politic, că mai degrabă singurele locuri în care PSD și PNL își strâng mâna este pe o hartă în care există primari USR. Ne arată un singur lucru. Acel argument legat de stabilitate, de nevoia de protecție împotriva extremismului, nu stă în picioare. Nu de extremism vor ei să se protejeze, ci mai degrabă 'Partidul Sistem' vrea să se protejeze de forțele reformatoare de pe scena politică", a declarat Ștefan Pălărie, senator USR.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu