România doreşte implementarea cât mai rapidă a mecanismelor financiare ale Spaţiului Economic European (SEE) şi Norvegiei, statul român fiind al doilea beneficiar, ca valoare, şi primul semnatar al memorandumurilor de înţelegere, pentru perioada 2014-2021, cu un total de 500 de milioane de euro, a declarat, luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, luni a avut loc, la Bruxelles, cea de-a 51-a reuniune a Consiliului Spaţiului Economic European (SEE). Uniunea Europeană a fost reprezentată de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, reuniunea fiind prezidată de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea. Statele membre ale SEE din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) au fost reprezentate de miniştrii afacerilor externe. Au mai participat reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Serviciului European de Acţiune Externă.
Prima parte a reuniunii a fost organizată sub forma unui dialog politic, în cadrul căruia părţile au avut schimburi informale de opinii pe teme de politică externă şi comercială de interes comun. Discuţiile au continuat în reuniunea plenară, care a adoptat documentele statutare ale Consiliului SEE. În cadrul acesteia, părţile au discutat aspecte legate de funcţionarea globală a Acordului privind SEE. De asemenea, a avut loc o dezbatere de orientare pe tema schimbărilor climatice, cu accent pe strategiile pe termen lung către 2050 şi pe punerea în aplicare a Acordului de la Paris.
"Acordul privind SEE constituie un element esenţial pentru buna funcţionare şi omogenitatea Spaţiului Economic European şi pentru menţinerea integrităţii Pieţei interne. Ne dorim implementarea cât mai rapidă a mecanismelor financiare ale SEE şi Norvegiei. România este al doilea beneficiar ca valoare şi primul semnatar al memorandumurilor de înţelegere, pentru perioada 2014-2021, cu un total de 500 de milioane de euro. Anul acesta aniversăm 25 de ani de la intrarea în vigoare a acestui acord, ceea ce demonstrează caracterul său flexibil, stabilitatea şi calitatea instituţiilor sale", a subliniat ministrul Ştefan-Radu Oprea, în alocuţiunea sa.
În marja Consiliului SEE, statele SEE AELS au organizat un seminar aniversar pentru a marca cei 25 de ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind SEE. În cadrul evenimentului a avut loc o masă rotundă cu participarea reprezentantului Uniunii Europene, ministrul Ştefan-Radu Oprea, şi a celor trei miniştri ai afacerilor externe din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Temele discuţiei au avut ca element central impactul pozitiv al Acordului privind SEE asupra celor 31 de state semnatare, din perspectiva funcţionării pieţei interne, a cooperării multilaterale şi a promovării valorilor europene comune.
Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, reunind statele membre UE şi cele trei state SEE AELS - Islanda, Liechtenstein şi Norvegia - într-o piaţă unică, denumită "Piaţa internă". Acordul SEE garantează drepturi şi obligaţii egale în cadrul Pieţei interne pentru persoanele fizice şi operatorii economici din SEE. De asemenea, prevede încorporarea legislaţiei UE care reglementează cele patru libertăţi - libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor şi a capitalului - în toate cele 31 de state SEE. Consiliul SEE este organizat în fiecare semestru la Bruxelles, la nivel de ministru, cu participarea celor trei state SEE AELS. Consiliul SEE stabileşte orientările generale ale cooperării în cadrul SEE şi asigură impulsul politic al acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News