Consiliul Județean Ilfov sprijină salvarea de la demolare a încă unei case tradiționale. Locuința construită acum aproape 100 de ani va fi relocată dintr-o comună giurgiuveană în Măgurele, județul Ilfov, a anunțat vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.
Consiliul Județean Ilfov sprijină salvarea de la demolare a încă unei case tradiționale. Locuința construită acum aproape 100 de ani va fi relocată dintr-o comună giurgiuveană în Măgurele, județul Ilfov, a anunțat vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.
Patrimoniul vernacular al județului Ilfov va fi îmbogățit cu o nouă casă bătrânească. Este a doua după Casa Frusina, salvată și amplasată în parcul Corbeanca. În acest caz, o locuință construită în anul 1932 va fi demontată și refăcută, cu ajutorul voluntarilor, în satul Aluniș din Măgurele. Terenul pe care se află a fost vândut, iar noii proprietari au vrut să o pună la pământ, pentru a construi o locuință nouă, modernă.
,,Noi am decis să sprijinim salvarea acestei moșteniri culturale și relocarea ei în Ilfov. Ne dorim ca generațiile tinere să se poată bucura în continuare de frumusețea caselor din vremea bunicilor noștri, construite cu pasiune pentru artă, să se bucure de tradiții, de istoria culturală.”, a transmis vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu.
Salvarea de la demolare și relocarea locuinței tradiționale se face la propunerea Asociației ,,Monumente Renăscute”, cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, și al Primăriei Măgurele.
Reconstruirea acesteia în satul Aluniș din Măgurele se va face cu sprijinul a zeci de voluntari, așa cum se proceda în urmă cu un secol. Este o tradiție care făcea cinste comunităților de la sate. Cu mic, cu mare, oamenii vor călca în picioare noroi amestecat cu paie, pentru a tencui pereții locuinței.
Casa veche de 92 de ani se afla într-o comună din Giurgiu. Aceasta are o arhitectură deosebită, cu decorațiuni și picturi unicat. După încheierea tuturor procedurilor de relocare și refacere, va primi din nou frumusețea de odinioară și va putea fi vizitată. Tinerii și generațiile următoare vor avea ocazia să vadă cum se construiau casele la sat, în secolul trecut.
Evenimentele și activitățile care păstrează tradiția și moștenirea culturală a județului Ilfov, care au rolul de a educa tinerele generații și de a promova valorile autentice, sunt realizate de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, în colaborare cu centrele culturale ilfovene. Eforturile CJCPCTI de a păstra și transmite mai departe moștenirea culturală a județului Ilfov reprezintă o investiție în viitorul unei comunități conectate la rădăcinile sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu